Filmul de vineri: Gifted
Zâmbet știrb, șucar, ștrengăresc. Replici ascuțite, istețe și nostime. O fire emotivă și jucăușă. O minte energică și luminoasă, sclipitoare ca “una într-un milliard”. O vârstă a inocenței. Acest mic pachet de viață există într-o lume care (încă) vede în performanța academică un scop ultim și se folosește uneori de presiune ori chiar abuz pentru a o atinge pentru că nu știe altceva. În loc să se uite cu atenție la nevoile reale ale copilului și la cum îi poate susține dezvoltarea într-un mod sănătos și armonios, cu grijă totodată pentru progresul lui. În loc să se uite el, adultul, în propria oglindă, să se înțeleagă pe sine și faptul că ceea ce îi cere copilului vorbește mai degrabă despre el și trecutul lui, iar consecința e un bagaj pe care îl ia din cârca lui și îl pune în a copilului.
Filmul este povestea unui episod din viața lui Frank, un bărbat singur jucat de Chris Evans, sau mai simplu Captain America, și a unei fetițe de 7 ani, Mary (Mckenna Grace), a cărei minte rivalizează cu cea a unui Einstein al matematicii și al cărei tutore îi este Frank.
Gifted vorbește despre iubirea părintească, despre furia vieții furate prin subjugare și importanța fundamentală a faptului de a ști că merit și că sunt iubit necondiționat, că există cineva care se bucură de mine ca întreg, nu doar pentru mintea mea ori felul în care arăt. Este despre o problemă morală a alegerii și alternativele pe care le pierdem din vedere pentru că nu ne ascultăm cu adevărat unul pe celălalt.
Filmul îmbracă fără îndoială hainele hollywoodiene ale unei drame reușite, căreia îi atașează mici accesorii vestimentare de comedie în așa fel încât să obțină o ținută atrăgătoare și discretă totodată. Și se folosește din plin de emoție, aceast paletar de culori al vieții, pentru a-și transmite mesajele într-o succesiune de evenimente care se precipită odată cu intrarea în scenă a bunicii lui Mary.
Acum începem să înțelegem mai bine. Învățăm și noi, adulții, fie că suntem părinți, profesori.
Citatul meu preferat: “He wanted me before I was smart.”
Scena preferata: cea de la spital, în sala de așteptare.
Dacă îi dați o șansă acestei povești în zilele ce urmează, mi-ar face plăcere să aflu care au fost preferatele voastre. Până atunci, weekend reușit și vizionare plăcută!
