Filmul de vineri: Panglica albă
Astăzi vă recomand filmul „Panglica albă”, un film premiat cu Palm D’Or în regia lui Michael Haneke. Așa cum sunt mai toate filmele lui Haneke, „Panglica albă” este un film profund, care te prinde, îți trezește curiozitatea și te face să îți pui întrebări la care nu oferă răspunsuri standard. Acest film extraordinar se petrece într-un sătuc din Germania înainte de Primul Război Mondial. De ani de zile, toate lucrurile merg bine, de la sine, în acest sat – un sat ca oricare altul. O societate patriarhală, autoritară, normală pentru acea perioadă din timp.
Povestea este narată de fostul învățător al școlii din sat după mulți ani de când s-a petrecut. Bătrânul intenționează să povestească întâmplările cu obiectivitate. Nu are răspunsuri, relatează numai faptele. De exemplu, povestește cum, într-o bună dimineață, în timp ce mergea la călărit, calul doctorului se împiedică de o sârmă și doctorul cade și se rănește. Cineva a pus sârma acolo. Oare au pus-o special ca să îi facă rău doctorului? După o serie de accidente similare, sătenii încep să creadă că o forță malefică planează asupra satului lor. Oamenii, care se cunosc foarte bine între ei, încep de acum să se uite cu mai multă atenție în jurul lor. Este vreunul dintre ei responsabil de aceste „rele”?
Tendința naturală este să te întrebi cine se află în spatele acestor evenimente. Suntem antrenați să privim aceste povești ca pe unele polițiste. Cu Haneke, însă, lucrurile nu sunt niciodată așa simple. Poate că s-a întâmplat ceva rău, dar dacă nu e niciun răufăcător? Dacă li se întâmplă lucruri neplăcute oamenilor buni, care de fapt nu sunt atât de buni pe cât se cred?
Ce mi-a plăcut la acest film și la filmele lui Haneke în general este că nu oferă răspunsuri la toate întrebările pe care le pune. Dacă ești inconfortabil cu incertitudinea, este și mai greu. Haneke te forțează să găsește singur răspunsuri diferite și să faci pace cu gândul că nu vei ști care este cel corect. Așa cum în viață nu avem mereu răspunsurile corecte, nu cunoaștem toate variabilele și, deși e inconfortabil, trebuie să învățăm să tolerăm acest disconfort. „Panglica albă” nu este un film confortabil, te pune față în față cu realități dificil de digerat: cu abuzuri privite ca normalitate, cu incertitudine, cu frustrare. Mi se pare fantastic cum reușește să captiveze privitorul, care la sfârșit iese din sală cu aceeași nemulțumire pe care o resimt și personajele. Este despre oameni, despre realitate așa cum este ea pe alocuri.
Puteți urmări trailer-ul aici.
