Filmul de vineri: Phantom thread sau Firul fantomă
Phantom thread sau Firul fantomă este filmul pe care l-am văzut zilele trecute la cinema. Este un film nou, lansat în decembrie 2017, fiind povestea unui designer celebru, Reynolds Woodcock (jucat de Daniel Day-Lewis), un burlac convins prin viața căruia se perindă multe femei. Ele îl inspiră sau doar îi țin companie pentru o vreme, așteptând ca el să se îndrăgostească de ele.
În prima parte a filmului te poate surprinde aroganța lui. Ca și cum talentul și celebritatea îi pot justifica toate comportamentele narcisice, comportamente justificate și menținute de altfel și de sora lui mai mare, Cyril – cea care asigură, ca un paznic loial, protecția unei lumi aparte. Împreună sunt doi frați abandonați vieții și care au succes susținându-se unul pe celălalt, fără a lăsa loc altora. O relație aproape incestuoasă.
Ulterior, în spatele strălucirii și a celebrității, vei descoperi un bărbat nesigur, care își ascunde frica de a iubi și de a fi abandonat prin reguli și ritualuri care-i dau o aparentă siguranță. Asta până când apare Alma în viața lui și îi contestă deciziile și modul de a trăi.
Între ei există o atracție imediată, ca și cum două suflete pereche se regăsesc după chinul și suferința căutării – Pare că te-am căutat de mult timp, iar acum te-am găsit. Vreau să fac lucruri, dar pur și simplu nu pot să le fac fără tine, îi spune Reynolds Almei.
Cu un nume aproape predestinat – Alma (lat. suflet), această tânără aduce un suflu nou, o abordare nouă. Ea vede dincolo de măștile lui Reynolds, îi vede nesiguranța și sensibilitatea și se îndârjește să-l salveze, indiferent de recuzita pe care trebuie să o folosească pentru a-l provoca și a-l scoate din lumea lui, de a ieși din ațele blestemului. Ea își însușește rolul de salvatoare pentru că Reynolds i-a îndeplinit visele, iar ea a decis să-i dea totul. Un fel de recunoștință prin sacrificiu.
Un film despre o iubire bolnăvicioasă, aproape criminală, dar care te-ar putea înșela să o vezi ca pe o iubire mistuitoare, cu o capacitate de a-l salva pe celălalt – o iubire care vindecă și salvează, în puterea căreia Reynolds ajunge să se abandoneze el însuși, chiar cu riscul vieții lui.
Iar pentru noi, acest film este o nouă șansă să ne gândim la ce înseamnă relații sănătoase, la cum stilul de atașament ne afectează relațiile și traiul în doi. Să medităm așadar la ce înseamnă cu adevărat iubirea!