Filmul de vineri: The Place sau Localul (2017)
The Place, Localul (2017), este filmul de vineri pe care vi-l recomand, este adevărat, după o lungă pauză. Îmi reiau și eu serile de film cu prietenii și cu recomandările de filme pe blog.
Filmul este regizat de Paolo Genovese, poate ați văzut Complet străini, dacă nu, este de văzut. Localul este un film la fel de neobișnuit și surprinzător ca și Complet străini, cu o altă temă, aceea a alegerii. Un străin, pe care îl vedem într-un local la o masă, cu un caiet mare în care ia notițe cu reacțiile și trăirile celor care vin să vorbească cu el, îndeplinește dorințele acestora în schimbul unui gest, adesea oribil.
„-De ce îmi ceri lucruri atât de oribile?
-Pentru că oamenii sunt dispuși să le facă.”
Ce ai fi dispus să faci pentru cea mai adâncă dorință a ta, este întrebarea de la începutul filmului? Provocatoare întrebare și curioase alegerile personajelor, deși, așa cum spune și cel căruia îi cer ajutorul, pentru aceeași problemă avem mai multe soluții. Cât de conștienți suntem de ele? Renunță să alegi și să rănești fără milă, chiar dacă ești disperat. Vei fi surprins că hrănind monștri și cu tristețea de a vedea răul din om, te vei afunda și mai mult în durere.
Un film cu un final pe care îl așteptam, deși pe parcursul filmului am avut tot felul de trăiri, de îndoieli, tristețe, curiozitate și speranța că lucrurile se vor îndrepta. Că este un bine mai puternic în om și că personajele au compasiune față de ele în primul rând. Cum este să te simți respinsă și jignită de nevoile sănătoase ale celuilalt, cât de adâncă este suferința ta. Și povestea filmului ne arată și că adesea nu știm ce ne dorim sau credem că acea dorință împlinită ne va aduce fericirea, însă nu este așa.
Vizionare plăcută și la cât mai multe seri frumoase cu prietenii, cu alte cupluri și oameni care vă împărtășesc credințele și viziunea asupra vieții.
https://www.youtube.com/watch?v=E_E8_S6AM0I