Filmul de vineri: Primele singurătăți
Primele singurătăți este un film documentar al regizoarei Claire Simone. Este primul film al regizoarei pe care-l văd, însă cu siguranță m-a convins să caut și alte filme sau documentare ale ei. Documentarul este despre poveștile de viață ale unor adolescenți dintr-un cartier din Paris. Ei au primit din partea regizoarei un subiect de împărtășire cu colegii lor, singurătatea, fiind colegi la un curs de cinematografie. Adolescenții au ales singuri să vorbească despre relația cu părinții, pentru că asta înseamnă pentru ei singurătate. Din spusele regizoarei, în Paris 70% dintre adolescenți nu locuiesc cu ambii părinți, fie din cauza divorțului sau din alte motive. Este un documentar pe care vi-l recomand pentru că aduce în discuție subiecte cum ar fi iubirea, cuplul, rolul părinților, singurătatea în prezent. Iubirea nu este eternă, au înțeles acești adolescenți, relațiile se încheie și ideea de cuplu este privit cu precauție și teamă. Frica de eșec în relații este parte din povestea lor de viață. Cum va fi viața acestor adolescenți? Iubirile trăite de ei? Relația lor cu propriii copii?
Poveștile lor despre părinți sunt dureroase, cred că părinții nu s-au descurcat prea bine și ascultând cum arată viața lor, nu ai cum să nu fii de acord cu ei. Sunt însă tineri care își doresc o altfel de viață în viitor, când sau dacă vor deveni părinți. Surpriza mea a fost să aud poveștile unor adolescenți extrem de inteligenți, introspectivi, deloc superficiali, prea adulți pentru vârsta lor, cu teama de a se dezvălui și de a fi vulnerabili. Odată creat contextul, sunt surprinzător de abili în a-i asculta pe colegi și în a-și povesti durerea, greutatea vieții lor. Și uimirea lor a fost să vadă că și colegii lor au o viață greu si dificilă, deși credeau că altora le merge mai bine și lor nu, însă deschiderea i-a făcut să înțeleagă cu totul diferit viața intimă a lor și colegilor lor.
Filmul are învățămintele lui însă este și o lecție pentru noi adulții, în calitate de părinți, în a le oferi copiilor noștri protecția de care au nevoie și de a le fi alături, însă și de a ne implica în a-i sprijini pe acei tineri cărora le lipsește acest sprijin. Entuziasmul și puterea lor de muncă și de studiu m-a impresionat și m-a făcut să mă întreb ce se întâmplă cu cei care sunt mai tot timpul nemulțumiți și se plâng, deși este evident că viața lor este mult mai sigură și bună decât a acestor tineri.
Mergeți să vedeți documentarul, este greu și poate un pic cam lung! Probabil am avut acest sentiment și pentru că a fi prezent cu poveștile lor dureroase despre singurătate este greu. Însă este calea noastră de a deveni mai empatici, mai buni și atenți la nevoile celorlalți și mai ales la ale celor de lângă noi.
