Filmul de vineri: The One
Miniseria ”The One” produsă și lansată de Netflix în această primăvară, ne duce într-un viitor în care printr-un simplu test de ADN putem afla care este ”sufletul nostru pereche.” O miniserie despre puterea tot mai mare a algoritmilor de a ne determina viața. La urma urmei, platforma de streaming probabil ne-a dus într-un viitor nu foarte îndepărtat luând în considerare multitudinea de date la care avem acces printr-un simplu clic și datele personale la care au acces ceilalți.
Adaptat după romanul cu același nume din 2017 al lui John Marrs, serialul nu este doar despre cum poți rula ADN-ul printr-o bază de date și poți afla potrivirea romantică perfectă ci despre efectele puterii asupra oamenilor și despre efectul aflării unei informații atât de valoroase (aparent) asupra căsniciilor, relațiilor deja întemeiate.
Dincolo de firul narativ al miniseriei de 8 episoade, pe care vă las să îl descoperiți, scriu recenzia de astăzi având două aspecte în minte, cele care mă și fac să recomand acest serial.
Primul aspect asupra căruia vă invit să vă aplecați atenția este personalitatea personajului principal, Rebecca Webb, un om de știință strălucit și totodată nemilos CEO al companiei din spatele tehnologiei de potrivire a ADN-ului. Rebecca vorbește cu entuziasm despre o rețetă a iubirii infailibilă, o potrivire perfectă, o rețetă prin care e „garantat genetic că partenerii se vor îndrăgosti”, menționând într-un flashback în timpul unui episod ulterior: „Acest lucru va schimba relațiile și întâlnirile pentru totdeauna”.
Produsul creat (realizat prin comportamente anti-sociale) și vândut prin imagine, mai ales imaginea proprie (a unui cuplu fals) creează un impact colosal în întreaga lume și astfel se creează tabloul perfect al narcisistului: grandomanie, anti-social, lipsă de empatie, lipsă de limite, îndreptățire, abuz, trădare, egocentrism, minciuni, caracter ascuns, urmarea cu orice preț a obiectivelor personale și nu în ultimul rând crimă.
Al doilea aspect asupra căruia vă invit să vă aplecați atenția este impactul acestei tehnologii asupra vieților individuale. În goana după ”sufletul pereche”, acel ”the one”, vedem cum mai multe relații, familii, povești de iubire, sunt destrămate în ciuda armoniei, stabilității și iubirii declarate reciproc. În prim plan avem inclusiv un cuplu fericit care riscă să piardă tot în urma aflării faptului că nu sunt parteneri potriviți genetic.
Concret, dacă ne uităm cu atenție la ambele cupluri din prim plan, vedem realitatea dincolo de această potrivire prin ADN. Rebecca și Matheus nu reușesc să mențină o relație tocmai deoarece nu au nimic în comun altceva decât atracția feromonilor. Hannah și Mark în schimb reușesc să răzbată în ciuda faptului că nu sunt potriviți genetic, tocmai datorită faptului că iubirea lor este bazată pe toate aspectele intrinseci, construite în timp și prin atașament.
Ce vreau să spun este că dincolo de prejudecata, premisa, vălul roz al ”sufletului pereche” creat sau nu printr-o potrivire de ADN, în care din păcate încă majoritatea mai credem, există ceva mult mai profund în ceea ce privește noțiunea de iubire. Căutarea aceasta nesfârșită a iubirii nu poate fi pur și simplu aflată cu informații dintr-un fir de păr. Iubirea înseamnă mai mult decât o potrivire de ADN, mult mai mult decât atracție a hormonilor, cu certitudine mai mult decât chimie. Iubirea începe abia dincolo de acestea de mai sus și răzbate printr-o compatibilitate ce cuprinde aspecte precum: valori comune, acceptarea diferențelor, conversații dificile, temperament, pasiuni, timp dedicat, cultură, fidelitate, angajament, relații construite împreună, comunitate, prieteni, copii, familie extinsă.
