Filmul de vineri: Tiger
Am văzut recent documentarul lansat de HBO la începutul acestui an despre viața și cariera lui Tiger Woods. Un documentar de 3 ore cu interviuri, filmări din copilărie și momente ale triumfurilor sale extraordinare de pe terenul de golf. Documentarul conține totodată și relatări ale evenimentelor mai puțin plăcute din viața lui, cum ar fi arestarea din 2017 când a condus sub influența mai multor tranchilizante sau detalii despre nenumăratele sale infidelități. Dar, spre deosebire, să zicem, de Michael Jordan, care a stat ore în șir în interviuri pentru documentarul ESPN ”The Last Dance”, Woods nu a fost implicat în acest proiect. Acest lucru ajută la o păstrare mai mare a obiectivității documentarului, însă scoate din discuție viziunea de ansamblu, publicul neavând acces decât parțial la punctul lui de vedere.
”Tiger” este și o poveste despre excelență atletică și carieră, care aduce în discuție motoarele ce alimentează frecvent cultura americană: ambiție, capitalism, rasism, celebritate, bârfe, misoginism. Pe parcursul celor 3 ore avem acces la detalii despre personalitatea și viața lui Woods dincolo de terenul de golf – spiritul competitiv, standardele înalte, relațiile defectuoase, izolarea socială, abandonul de sine, caracterul ascuns, dependențele, sacrificiul, deprivarea, neglijența părinților și mai ales obiectificarea lui de către părinți. Vedem în detaliu presiunea enormă la care a fost supus toată copilăria și o parte din viața de adult până la moartea tatălui său. Odată însă cu ruperea simbiozei, inevitabil apare și declinul lui Tiger, profesional și personal.
Dincolo de puterea remarcabilă de sacrificiu, dorința de succes și capacitatea extraordinară de performanță, ce aduce cel mai valoros acest documentar și rămâne cu tine mult timp după vizionare este impactul, amprenta relației complicate cu tatăl său, Earl Woods asupra lui Tiger. Legătura simbiotică și tensiunea dintre campionul de golf și tatăl său sunt factorii ce îi determină succesul dar și eșecul, traumele, deprivarea, deficiența, standardele nerealiste. Un mentor defect și abuziv, care l-a învățat pe fiul său cum să lovească într-o crosă când încă era în scutece, care l-a făcut martor la infidelitățile sale pe tot parcursul copilăriei lui Tiger, stabilindu-și așteptări atât de mari față de propriul copil încât în repetate rânduri a vorbit despre el ca fiind ”Cel Ales, un Mesia, mai mare decât Iisus, Gandhi sau Nelson Mandela”.
Educația exclusiv sportivă și bazată pe performanță a unui tată fost veteran de război și a unei mame absente emoțional a cărei educație a fost bazată pe disciplină severă, l-au privat pe cel mai mare jucător de golf din lume de valori intrinseci, părți esențiale din noi care dau oxigen vieții: abilități sociale, prieteni, familie, relații sănătoase.
Și poate cel mai profund și puternic mesaj care a răsunat tare în interiorul meu și pentru mult timp după vizionare, a fost discursul lui Earl Woods la banchetul premiilor Haskins Collegiate din 1996, unde fiul său, atunci în vârstă de 20 de ani, a fost onorat pentru performanța sa de jucător de golf la Universitatea Stanford:
„Inima mea se umple de atâta bucurie când îmi dau seama că acest tânăr va ajuta atât de mulți oameni. El va transcende acest joc și va aduce în lume un umanitarism care nu a mai fost cunoscut până acum. Lumea va fi un loc mai bun pentru a trăi în virtutea existenței și prezenței sale. Aceasta este comoara mea. Vă rog să o acceptați și să o folosiți cu înțelepciune. ”
