Mind Education

În lumea băieților, dar cu limite…

Ce faci când băiatul te ”amenință” cu o criză de furie dacă nu îi cumperi mașinuța? Sau ce faci când te întrerupe de fiecare dată când vorbești cu cineva, fără să se scuze și fără să aștepte ca tu să termini conversația? Sau ce faci când încearcă să controleze modul în care iei decizii în cadrul familiei? După ce ai trecut de momentul ”O să dau milităria jos din pod!” și ai respirat adânc timp de 5 minute, trebuie să setezi anumite limite! Dar cum faci acest lucru?

Părinții de băieți discută adesea despre setarea limitelor, dar ce anume presupun aceste limite? Cel mai ușor ar fi să îți imaginezi limitele ca fiind o linie pe care trebuie să o trasezi în jurul tău, ca părinte, astfel încât să știi unde se termină capacitatea ta de a influența/controla și unde începe capacitatea băiatului tău. Băieții manifestă deseori tendința de a testa limitele părinților, în primul rând pentru că este conform datului lor biologic (sunt mai energici și mai activi decât fetele) și, în al doilea rând, pentru că formarea identității lor masculine presupune competiția cu adultul din proximitatea lui și provocarea principiilor acestuia (mai ales la vârsta adolescenței). Cu alte cuvinte, băieții sunt programați genetic să provoace limitele adultului pentru că acest lucru reprezintă o parte semnificativă a procesului lor natural de formare ca bărbați.

Încălcarea limitelor poate fi directă, prin manifestarea unor comportamente explicite (de exemplu, criză de furie, amenințare etc.), dar poate ”îmbrăca” și forme mai subtile (comportamente pasiv-agresive: ”Spun ca tine, dar fac ca mine.”). În momentele în care limitele sunt încălcate, poți experimenta anxietate, furie, rușine, neputință – ai impresia că ”ceva” din interiorul băiatului îți taie creanga de sub picioare, sau, pur și simplu, simți că ceva nu este în regulă.

Când experimentezi teama în rolul de părinte, există riscul să faci pentru băiatul tău mai mult decât este nevoie. Atunci limitele devin confuze și nu mai ești capabil să realizezi unde începi tu și unde termină el. Teama în legătură cu abilitățile copilului de a se comporta corespunzător și de a se descurca singur îl poate determina pe adult să intervină și să preia controlul chiar și atunci când nu este nevoie, privând copilul de importante experiențe de viață (negocierea notei cu profesorul, cearta cu un prieten, depășirea momentelor de dezamăgire). Retragerea sau evitarea oferirii ajutorului, sprijinului și ghidării nu sunt nici ele soluții, deoarece aceste lucruri reprezintă componente principale ale misiunii de părinte: băieții (dar și fetele) au nevoie să fie lăsați să-și ducă singuri propriile ”războaie” atunci când este posibil și adecvat (există șanse reale să iasă ceva bun din experiența respectivă – o lecție învățată, o abilitate exersată etc.). Această atitudine reprezintă modul indirect al părintelui de a-i arăta băiatului că îl observă, îi cunoaște limitele și că i le respectă.

De asemenea, există și forme subtile prin care limitele dintre părinte și copil pot fi depășite. De exemplu, atunci când adultul împărtășește băiatului detalii intime din propria viață și/sau îl tratează ca pe un prieten, și nu ca pe un copil; sau când adultul trăiește, în mod vicariant, prin intermediul băiatului, adică încearcă să-și împlinească propriile visuri, folosindu-se practic de copil (de exemplu, presiunea pusă de părinți pentru ca băieții să obțină performanțe în diferite domenii – sport, învățătură – în detrimentul activităților specifice vârstei); sau când băiatul reușește să controleze atmosfera din casă prin intermediul crizelor de furie sau prin numărul exagerat de solicitări. În toate aceste situații, adultul trebuie să răspundă conform principiilor și valorilor sale parentale, și nu în funcție de emoția resimțită în acel moment (furie, teamă etc.).

Cum poți seta limite eficiente în relația cu băieții:

  1. Stabilește-ți clar propriile limite. Ca părinte trebuie să știi care sunt valorile și principiile după care te ghidezi în viață. Este important ca băiatul să te observe, în timp, că îți pui în practică valorile și principiile prin intermediul unor comportamente concrete. De exemplu, dacă una din valorile tale este compasiunea, trebuie să vorbești despre asta și trebuie să o practici voluntar.

Atenție la rigiditate! Valorile impuse cu forța se transformă în mecanisme de control și pedeapsă.

  1. Fă-ți cunoscute așteptările și acționează consecvent de fiecare dată când băiatul depășește limita. Elaborează o listă de așteptări pe care le ai în relația cu băiatul. Discută deschis cu copilul această listă. Rațiunea listei nu este de a avea un ham cu ajutorul căruia să-ți poți controla mai ușor copilul, ci de a-ți oferi sprijin în ceea ce privește definirea propriilor tale limite. Dacă unul dintre principiile tale este respectul, iar băiatul tău este nepoliticos în mod regulat (jignește etc.), discută cu el despre acest gen de comportament precum și despre consecințele la care să se aștepte ori de câte ori comportamentul se repetă. În acest fel îți responsabilizezi băiatul și îi oferi posibilitatea să aleagă.

Atenție la așteptări! Numărul mare de așteptări va fi experimentat de băiat ca o cușcă din care abia așteaptă să fugă.

  1. Observă-ți propriile reacții și comportamente. Când băiatul depășește limitele și se comportă într-un mod neadecvat (spre exemplu, crize de furie prin intermediul cărora încearcă să obțină ceva), gândește-te cum ai putea să-i comunici mai clar care sunt așteptările tale de la el în acel moment. Încearcă să acționezi ferm, dar calm.

Atenție la fermitate! Fermitatea NU presupune agresivitate. Dacă ești furios în momentele în care încerci să-ți disciplinezi pozitiv copilul, există o probabilitate crescută să-l abuzezi emoțional. Ia o pauză (aprox. 20 de minute) și schimbă strategia.

La început va fi dificil să-ți monitorizezi atitudinea, reacțiile și comportamentul într-un mod onest și obiectiv, dar practica va dovedi că nu este foarte greu. Totodată, atitudinea calmă te va ajuta să găsești resursele interne necesare pentru rezolvarea eficientă a provocărilor comportamentale apărute în cadrul relației cu copilul.

  1. Ajută-ți băiatul să conștientizeze impactul încălcării limitelor. Recunoaște când ai încălcat limitele altcuiva și cere-ți scuze. Asemenea trebuie să procedezi și cu copilul tău – ajută-l să conștientizeze când încalcă limitele cuiva și responsabilizează-l în legătură cu posibilele consecințe (scuze, repararea daunelor etc.). Să presupunem că îi promiți copilului că veți merge împreună în parc după ce își aranjează jucăriile. Trec zece minute și observi că nu numai că nu și-a strâns jucăriile, dar a început să se joace pe calculator. Dacă ești consecvent și nu-l vei duce în parc, copilul va experimenta consecința logică și va înțelege că ești o persoană care se respectă pe sine și care dă dovadă de seriozitate atunci când spune că face ceva anume. Într-un final, copilul va înțelege care-i sunt limitele și va învăța să-i respecte pe cei din jurul său.

 Atenție la consecvență! Lipsa de consecvență a părinților reprezintă principala cauză a faptului că metodele de disciplinare pozitivă nu funcționează.

Definirea propriilor limite și a valorilor/principiilor îți vor ghida interacțiunile cu copilul și îți vor oferi un cadru mental astfel încât să nu mai reacționezi în funcție de emoțiile momentului. Totodată, te vor ajuta să acționezi în funcție de nevoile de dezvoltare ale băiatului, și nu în funcție de vulnerabilitățile tale emoționale.