Mind Education

Jurnal de părinte: Cum devii nesigur și dependent?

Copiii se nasc dependenți de părinți și este firesc să fie așa, însă în timp, fiind în siguranță alături de părinți învață să se desprindă, să aibă identitate lor proprie, o voce. Diferită de părinte. Să știe cine sunt, să aibă încredere și să exploreze lumea fiind curioși. Încrederea copilul o învață alături de un părinte care are încredere în el. Altfel, va fi un copil crescut de copii, alături de adulți nesiguri.

Găsiți aici înregistrarea audio de la Radio Cluj a rubricii Jurnal de părinte:

 

De ce unii copii rămân dependenți?

Fie datorită hiperprotecției și anxietății părinților sau unuia dintre părinte, fie un părinte este implicat excesiv, intruziv și nu ai avut spațiu să crești, să explorezi, să simți plictiseala, teama, eșecul, tristețea, noutatea, părinți care ți-au spus ce să faci, cum să faci, care au luat decizii în locul tău, s-au purtat cu tine ca și cu un mic copil neajutorat, vulnerabil și neputincios sau fără responsabilități: ți-au rezolvat imediat toate problemele, de la școală sau în relația cu prietenii, cu teama lor de a nu suferi. Părinți anxioși, temători, îngrijorați. Panicați din orice. Nu e de mirare că copilul devine hiper-vigilent la ce simte părintele, fără spațiul vital de a fi atent la el și progresele lui. Mama sau tata erau mereu acolo să-i rezolve problemele, să-i cumpere haine, să-i plătească facturile. Sigur, toate cu bune intenții.

Copilul însă, întotdeauna a fost perceput mai sensibil sau neajutorat. Sau copilul rebel pe care părinții îl scoteau din necazurile în care intra. Și sigur, în timp, cu sensibilitate la critică, reacții exagerate și mecanisme de protecție. Defensiv. Niciodată nu era responsabil, altcineva era de vină.

Dependența înseamnă neasumare. Cu greu spui Îmi pare rău, Regret că te-am rănit, Iartă-mă. Discursul este despre cât de multe rele îi fac alții. Fără asumarea conversațiilor dificile de care fugi. Cu un negativism și o mare nevoie de ceilalți.

Rubrica „Jurnal de părinte” poate fi ascultată pe frecvențele Radio Cluj (95,6 FM -la Cluj), în fiecare miercuri de la ora 13,30. Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.