Mind Education

„No Asshole Rule”: fără manipulare în relațiile cu colegii

Cât de nocivă este manipularea?

Manipularea este una dintre cele mai devastatoare și dureroase experiențe în orice relație. Este un abuz, la fel ca și victimizarea. Avem nevoie de relații sănătose, cu limite și respect reciproc, inclusiv la birou. Performanța mea (sau a unui coleg) înseamnă în primul rând să fiu capabil de relații care au la bază respect, responsabilitate și grijă. Nimic nu justifică manipularea și abuzul, nici măcar o minte sclipitoare. Cu toții suntem responsabili să stabilim granițe în relațiile de muncă. Și da, putem schimba modul în care suntem tratați. Vorba cărții: „No asshole rule”!

manipularea la locul de munca

Cum recunosc manipularea?

Când colegului tău îi este greu să confrunte o situație, evită discuțiile dificile, nu își poate asuma responsabilitatea propriului comportament, își cere scuze sau iertare rar și, oricum, nu își schimbă comportamentul. Pare că te ascultă, fără să își asume mai nimic. Capcana în care poți să cazi cu ușurință o reprezintă momentele lui de așa-zisă „vulnerabilitate” și „sensibilitate”. Mai mult, ca să se asigure că răspunzi nevoilor lui, devine „prietenos”. E un joc periculos și e bine să înveți cine ești tu, care sunt nevoile tale, dar și care este comportamentul celui care te manipulează: își urmărește propriul inters fără respect pentru sentimentele și interesele tale. Nu este empatic când tu ai nevoie de ajutorul lui. Nu conștietizează care este impactul comportamentului lui asupra ta, nu poate tolera să se simtă „vinovat”. Totul este despre el și nevoile lui. Te face să te simți vinovat și se folosește de nesiguranța ta. Lauda este cea mai la îndemână formă de manipulare. O persoană care a trecut prin experințe abuzive, care a învățat să fie în centrul atenției, e predispusă să manipuleze. E hipervigilent la slăbiciunile tale și va ști cum să profite de ele pentru a obține ceea ce își dorește.

Puterea și statutul duc la manipulare

Oamenii nesiguri pe ei, obișuiți cu relații bazate pe condiționare – „îți dau ca să îmi dai” – și care ajung într-o poziție de putere, dobândind din ce în ce mai mult succes, devin din ce în ce mai centrați pe ceea ce vor ei și au ei nevoie și ignoră sau îi irită ceea ce vor sau au nevoie ceilalți. Egocentrismul este din ce în ce mai evident. Chiar dacă nevoile tale sunt exprimate direct, explicit, ei aleg, prin diverse tertipuri, să le ignore. Astfel, ignoră impactul pe care îl au asupra celorlalți și fug de sentimentul de vinovăție, care devine din ce în ce mai puțin prezent. Au convingerea că li se cuvine tot și că ei „merită” ca toți ceilalți să graviteze în jurul lor. Îi tratează pe cei din jur doar în funcție de cum pot aceștia să le satisfacă nevoile. Egocentrismul îi împiedică să vadă cum sunt ei de fapt și aleg să se înconjoare de oameni asemenea lor, dornici de recunoaștere și validare. Vor să fie adorați, admirați, să li se ofere statutul după care tânjesc.

Te tratez în funcție de ce obțin de la tine

Ce câștigă manipulatorul din relația cu tine? În primul rând, își hrănește vanitatea. Va încerca să te exploateze și să câștige tot ce poate de pe urma ta dacă îi aduce un plus de imagine. Vrea să își satisfacă propriul ego. Iar alături de tine se simte și el important, valoros. Asta, atâta timp cât are un beneficiu. Însă care va fi relația cu tine când nu mai reprezinți o „oportunitate”?

De ce stai în relații manipulatoare?

Dar cum te ține agățat cel care manipulează? El sebazează pe nesiguranțele tale, pe sentimentele de vinovăție sau, pur și simplu, pe faptul că ești distras de altceva și nu poți să vezi ce se întâmplă între voi. Poate fi o suferință personală, teama de a-l confunta sau frica de a o lua de la capăt – „Oricum, la orice job relațiile sunt proaste, de ce să îmi mai bat capul” sau „Dar poate are dreptate, de fapt”, „Este un ticălos și oportunist, dar și eu am un interes aici așa că ne prefacem că suntem buni colegi și că îl respect”.

Ai tendința de a le justifica colegilor comportamentele abuzive? Sau nici măcar nu ți se par abuzive? Îți ignoră interesele, te folosesc, par drăguți și buni, bârfesc și te bârfesc, fac alianțe cu alți colegi, sunt critici, agresivi – și totuși, tu taci? Nu faci altceva decât să înghiți și să aduni frustrări și furie. Și chiar și atunci când răbufnești, tot tu vei ieși vinovat din discuția cu el. Sau îți ei inima în dinți și, cu mare greutate, spui ce te doare și te supără? El te „ascultă” aparent empatic, nu spune nimic, poate doar aduce, subtil, în discuție ceva ce TU ai greșit față de el și l-ai rănit. Sau ceva ce tu nu ai făcut. În fine, discuția ajunge să fie tot despre el până când simți că ai vorbit fără rost și apoi renunți. Sau poate observi că aproape niciodată nu își cere iertare și nu își asumă explicit, în cuvinte, ce a greșit față de tine, deși i-ai spus. Iar dacă o face, repetă comportamentul, ceea ce arată că și-a cerut iertare doar ca să iasă „elegant” din situație.

Lectură recomandată: “The No Asshole Rule. Building a Civilised Workplace and Surviving One That Isn’t” de Robert Sutton.