Masca masculinității într-o cultură a respingerii afectivității bărbatului

În articolul precedent am abordat aspecte ce țin de relația bărbatului cu tatăl și am discutat despre nevoile firești precum exprimarea sinceră, autentică și emoțională. Atunci când nevoi de acest tip nu sunt îndeplinite rezultă o complexitate de stări inconfortabile și comportamente pe care nu le consider un exemplu de urmat. Crezând ca a fi bărbat presupune a fi rece și distant, impulsiv și dornic de control, acționăm în consecință, de multe ori distructiv.  Recunosc că au fost momente în care am profitat de putere.  Nefiind în contact cu propriile emoții și nevoi, creăm o identitate pe care o dorim a fi pe placul culturii în care trăim, chiar dacă asta înseamnă renunțarea la propria stare de bine. Chiar dacă asta înseamnă înstrăinarea de la ceea ce simțim cu adevărat. Cu mare efort am realizat că a fi mereu pe placul așteptărilor exterioare nu doar că este un lucru imposibil de obținut, dar este totodată o amăgire fantastică și o deconectare de la noi înșine. Rațional știm asta. Totuși, de ce nu acționăm în consecință?

Pe parcursul dezvoltării, de la vârste foarte mici, băieții primesc multe mesaje foarte nepotrivite.  Oare de ce mesaje precum „este în regulă să simți ceea ce simți” nu sunt accesibile? Cum se face că nu se transmite faptul că este în regulă să simțim dor, tristețe, iubire față de părinți, insecuritate, melancolie sau fericire? Sau că este în regulă să simțim vulnerabilitate și să comunicăm deschis?

Până nu demult, atât pentru femei, dar în special pentru bărbați, inhibarea nevoilor și stărilor era parte din standard. Spre exemplu, femeile dacă își exprimau dorințele sexuale erau catalogate ca fiind nimfomane și erau trimise la tratament psihiatric. Bărbații dacă se exprimau deschis și emoțional erau stigmatizați și de cele mai multe ori respinși. Așa că au învățat sa anticipeze respingerea și să evite exprimarea. În vremea vechilor triburi a fi respins era teribil de periculos. Dacă erai bărbat și nu te integrai în grup, șansele de respingere erau foarte mari. Erai alungat, iar ulterior șansele de supraviețuire erau destul de mici. Dacă e să ne gândim, oare acest lucru se mai aplică cu adevărat zilelor noastre? Amenințarea, pe care o procesăm inconștient de cele mai multe ori, este atât de reală pe cât pare? Momentele pe care le trăim în prezent sunt caracterizate de un nivel tot mai crescut de acceptare a imperfecțiunilor. O nouă paradigmă în care bărbatul se poate redefini. Se oferă tot mai multe oportunități de exprimare, fapt pe care îl consider esențial unei vieți sănătoase și echilibrate.

Suntem făcuți să credem că răspunsul la o viață bună este obținerea lucrurilor tangibile, cum ar fi banii, casele, ceasurile etc….  Nu spun că aceste lucruri nu sunt importante, benefice și plăcute. Doar că adesea investim prea mult timp în obținerea lor, fără să înțelegem că acestea doar cresc confortul și efectul lor este pe termen scurt, până când instabilitatea interioară cere din nou stimulare. De regulă ne focalizăm în exces atenția spre obținerea lor pentru a evita emoțiile „inconfortabile”. Majoritatea bărbaților ar alege aproape orice altceva decât să discute despre stările lor interioare. Nu e neapărat de condamnat. Alături de cultură care nu le prea acceptă, analiza și înțelegerea propriilor trăiri și emoții sunt procese inconfortabile și uneori dureroase deoarece necesită sinceritate și deschidere spre propria viață, analizarea experiențele traumatice și a relațiile din trecut, cât și cele din prezent.  Ca răspuns la inabilitatea bărbatului de a face față situațiilor inconfortabile sunt folosite o serie de mecanisme. Care ar fi o parte dintre acestea? Critica și respingerea celorlalți. Comparația și competiția. O manifestare obișnuită în spatele căreia stau insecurități este furia. De cele mai multe ori se alege detașarea și distragerea atenției. Poate prin consum de alcool, mâncare, pornografie. Poate prin asumarea de riscuri. Utilizarea sistematică a acestor mecanisme poate avea afecte distructive pe termen lung, precum pierderea încrederii în ceilalți, hipervigilență, burn-out, inabilitatea de a stabili conexiuni sănătoase, împlinitoare, sincere și durabile.

Trăim într-o perioadă în care procesul de înțelegere și acceptare a propriei persoane se întâmplă într-un mediu mult mai permisiv și mai sigur decât în trecut. Putem lăsa încet garda jos pentru a face loc la mai multă sinceritate și autenticitate. La o colaborare mai împlinitoare cu noi înșine și cu cei din jurul nostru. Lăsând loc noilor informații, oferim posibilitatea instalării unei noi perspective care ne va îmbunătăți modul în care interpretăm lumea din jurul nostru. Iar în cele din urmă, acesta este aspectul de bază care determină felul în care ne simțim și ne comportăm – modul în care interpretăm. Iar acesta poate fi îmbunătățit.