Nevoile copiilor noștri. Cât de conștienți suntem de ele?

Le suntem datori copiilor noștri un model de viață prin care să-și trăiască propria deplinătate și să crească armonios. Ca orice ființă umană, ei au câteva nevoi de bază, care, dacă sunt îndeplinite majoritatea timpului, asigură copiilor echilibrul emoțional și starea de bine necesare pentru o viață sănătoasă și împlinită.

În primul rând, un copil are nevoie să simtă că este iubit și acceptat necondiționat, indiferent de faptele sale, mai bune sau mai proaste, și că faptele sunt cele care vor fi judecate, însă nu el ca om. Are nevoie ca adulții din viața lui să-și exprime cât mai viu afecțiunea prin cuvinte, gesturi, joacă și timp 1 la 1 dedicat lui, în care părinții descoperă cu entuziasm și curiozitate lumea sa interioară și o construiesc împreună cu el.

Foarte valoros este și sentimentul că are o contribuție la proiectul familiei și că munca sa e importantă. Un copil care se vede drept o persoană care contează capătă și sentimentul că acțiunile sale sunt apreciate în mod onest, că ele joacă un rol important și sunt folositoare pentru cineva care are nevoie de ajutor. Astfel, responsabilizarea copilului prin oferirea de sarcini în acord cu talentele și capacitățile sale, este esențială.

Părinții sunt o oglindă în care copilul se privește și în funcție de care se definește. De aceea, este esențial ca părinții să-și exprime încrederea în propriile lui capacități. Dacă noi ne exprimăm încrederea în el, el dobândește un sentiment valoros al stimei de sine. Greșelile sunt folosite drept lecții, și nu motive de pedeapsă, care nu fac decât să pună sub semnul întrebării propria valoare. Dacă totuși e nevoie să se recurgă la anumite consecințe după ”abateri” consecutive, părinții iubitori setează limite pe baza unor clarificări: de ce fac asta, cu ce scop și cu ce intenții. 
Când copilul a făcut ceva greșit, mama sau tatăl se apropie fizic de el pentru a-i oferi sprijin. Această apropiere îl ajută pe copil să depășească sentimentele de frică și vină și să profite la maximum de învățămintele pe care i le va oferi părintele, ca să-și repare mai ușor greșeala.

Asumarea propriilor imperfecțiuni în fața copilului este un alt aspect esențial. Când părintele își recunoaște greșelile și chiar își cere iertare pentru ele, copilul învață că nimeni nu este perfect, că greșelile sunt firești și că iertarea este posibilă, chiar sănătoasă într-o relație.

De asemenea, e bine ca adulții să respecte și să accepte munca făcută de copii la nivelul lor, fără a aștepta perfecțiunea. Părinții se văd drept lideri care îi ajută pe copii să se dezvolte, nu tirani sau șefi autoritari în fața cărora ei n-au voie să spună vreun cuvânt. Asta duce la crearea unor personalități nesigure, care nu știu ce vor, n-au un sentiment al identității și nici încredere în propria judecată și capacitate de a lua decizii. Pe lângă asta, copilul este încurajat să-și exprime propria individualitate, să exploreze, să fie spontan și să ia decizii, însă într-un mediu sigur, care să nu-l expună unor pericole majore. El nu e forțat să se încadreze într-un șablon prestabilit de părinți, de la care nu trebuie să se abată, sau să respecte mereu directivele oferite de părinți, fără ca el să mai aibă propriul timp de gândire. Acest lucru îl împiedică, din nou, să-și formeze propria identitate și siguranță personal.

Un copil mai are nevoie de siguranța că poate exprima orice simte sau gândește, fără a se cenzura de teama unor reacții negative din partea părintelui. Spre exemplu, dacă tata e prost dispus dintr-un motiv oarecare, copilul îi poate spune deschis ”Tată, ești cam morocănos în seara asta!” El nu se teme că tatăl ar putea să îl certe, ”Cum îndrăznești să vorbești așa cu tatăl tău?” Dar și tatăl poate fi sincer:”Sigur că sunt morocănos. Am avut o zi groaznică! Sper că a ta a fost mai bună.” Astfel îl învață să-și comunice emoțiile într-un mod sănătos, care să nu-i lezeze pe ceilalți. Nici o relație nu poate fi bazată pe iubire dacă în cadrul ei nu se pot comenta toate stările și aspectele, în mod deschis și liber.

Adesea regulile din familie permit exprimarea unor sentimente numai dacă acestea sunt justificate, nu și dacă acest sentimente pur și simplu există. ”Nu ar trebui să simți asta! Cum ai putut să simți asta? Eu nu aș fi simțit așa ceva niciodată!” Sunt replici toxice, care îi șubrezesc copilului încrederea în propriile emoții și moduri de a se raporta la lume, îl invalidează emoțional și îi transmit mesajul că ceva e defect cu el. Să facem așadar diferența dintre a acționa în baza sentimentelor și a vorbi despre sentimente – asta face mai ușoară renunțarea la regula ”Vei avea numai sentimente justificate.” Oamenii nu sunt mereu raționali, drept urmare NU au mereu emoții justificate.

Un alt lucru care merită să-I învățăm pe copii este aprecierea diferențelor dintre oameni – diferențele sunt OK, oamenii nu trebuie să fie toți la fel. Unele complică puțin viața, dar majoritatea pot fi folosite în mod constructiv. Depinde de noi cum tratăm și negociem aceste diferențe. Suntem învățați să ne temem de diferențe deoarece vedem în asta începutul unui conflict care e adesea asociat în mintea noastră cu mânie și distrugerea relației. Însă o ceartă ”bună și sănătoasă” poate chiar produce mai multă apropiere și încredere. Așadar:

• Ce fel de om vreți să devină copilul dumneavoastră?
• Ce puteți face pentru a-l ajuta să fie așa?
• Cum vă distrați în familia dumneavoastră?
• Ce puteți introduce în proiectul de familie pentru a încuraja râsul, bucuria, umorul?
• Cum vă exprimați sentimentele unul față de celălalt?
• Ce faceți atunci când apar diferențe de opinii și conflicte?
• Ce reguli există în familia dumneavoastră cu privire la ce ”trebuie” și ”nu trebuie” să se întâmple? Vă ajută aceste reguli? Cât de flexibile sunt? Cine stabilește aceste reguli – o singură persoană sau aveți cu toții dreptul de a contribui la ele?
• Ce puteți spune în familia dumneavoastră despre ceea ce gândiți, simțiți, auziți? Cui le puteți spune? Există subiecte care nu trebuie niciodată atinse?
• De ce credeți că e nevoie pentru a avea ”succes” în meseria de părinte? Și ce înseamnă acest succes?
• Ce îl învățați pe dumneavoastră despre el însuși? Despre ceilalți? Despre lume, viață și sursa vieții?
• Cum vă puteți schimba și folosi pe dumneavoastră înșivă astfel încât să-i sprijiniți pe copiii dumneavoastră să crească sănătos?

Acestea sunt câteva dintre întrebările care vă pot ghida spre construirea unei fundații solide pentru propria familie, un microcosmos în care avem cu toții șansa de a ne făuri și a făuri ”destine”.