Oamenii și urmărirea excesivă a controlului
Noi, oamenii, avem nevoie de sentimentul de control. Acesta e unul dintre ingredientele psihologice care contribuie la bunăstarea noastră emoțională, iar studiile arată că servește cel puțin două țeluri importante.
În primul rând, ne ajută să credem că putem modela rezultatele și evenimentele după bunul plac. Cu cât simțim că deținem mai mult control, cu atât ne simțim mai eficienți în atingerea rezultatelor dorite, iar acest sentiment de competență și autoeficacitate ameliorează bunăstarea noastră.
În al doilea rând, deținerea controlului (chiar și iluzorie) ne oferă un sentiment de autonomie și competență, că putem realiza acțiuni pe cont propriu, o altă nevoie extrem de importantă pentru noi.
Așadar, sentimentul de control ne face să ne simțim mai fericiți. Dar care este impactul CĂUTĂRII controlului asupra fericirii? Se pare că acesta este util – dar numai până într-un punct, dincolo de care fericirea este afectată. Dacă suntem prea axați pe căutarea lui, s-ar putea să ne sabotăm singuri starea de bine. Această legătură se explică prin mai multe mecanisme.
- Reactanța psihologică
Tuturor oamenilor, indiferent de vârstă, le displace să fie controlați. E unul din motivele pentru care dorința de a face ceva crește atunci când suntem limitați s-o facem. „Reactanța psihologică” este termenul folosit de psihologi care explică reacția oamenilor atunci când vrem să îi controlăm în exces sau îi presăm să facă un anumit lucru. De aceea, în relații, fie ai controlul celorlalți, fie ai iubirea lor – nu pe amândouă. (Exceptând, bineînțeles, cazul în care ești Christian Grey, protagonistul romanului bestseller Cincizeci de umbre ale lui Grey).
- Frustrare intensă și distres emoțional
Atunci când ceilalți nu se comportă cum vrei tu, iar viața nu decurge conform planului – lucru care se va întâmpla destul de des – vei resimți o doză intensă de frustrare și emoții negative. Având niște așteptări rigide, absolutiste de la viață și oameni, e firesc ca încălcarea acestor așteptări să ducă la suferință emoțională și dezamăgire.
- Limitarea propriei viziuni asupra lumii
Când ai o nevoie excesivă de control, alegi doar oameni în jur care îți confirmă propriile viziuni asupra lumii și nu te expui la un set diferit de principii, convingeri, valori – pentru că îți provoacă anxietate. Astfel, îi îndepărtezi pe cei care nu sunt de acord cu tine și riști să îți îngustezi perspectiva asupra oamenilor și vieții în ansamblu.
- Obsesia pe rezultate
Dorindu-ți cu orice preț controlul extern (să obții nota maximă la examen, să primești un premiu mult dorit) pierzi din vedere procesul de învățare prin care se ajunge la acel rezultat. Presiunea de a controla excesiv rezultatele determină mai degrabă o învățare superficială, de suprafață și e aproape sinonimă cu setarea pentru dezamăgire.
Poate că un prim pas în atenuarea acestei dorințe excesive de control este recunoașterea și aprecierea importanței incertitudinii pentru condimentarea vieții. Dar din toate modurile de diminuare a ei, cel care are poate cel mai mare potențial este să deții ceea ce am putea numi „controlul interior” – adică să ții cheile stării tale de bine în propriile mâini.
Controlul interior
Părinții terapiei cognitiv-comportamentale, Aron T. Beck și Albert Elis, cu origini în filosofia grecilor antici, au descoperit că schimbând conținutul gândurilor noastre, ne-am putea schimba și sentimentele.
Ceea ce filosofii stoici au intuit încă din cele mai vechi timpuri, cercetătorii contemporani au demonstrat din punct de vedere științific: gândurile și imaginația noastră au o influență puternică asupra sentimentelor și trăirilor interne. De asemenea, unele tipuri de gânduri tind să evoce anumite tipuri de emoții. Spre exemplu, într-un studiu li s-a cerut participanților să-și aducă aminte și să scrie despre un eveniment trecut în care au resimțit un anumit sentiment, de la tristețe și anxietate, până la mândrie și bucurie. Cercetătorii au descoperit că gândurile participanților care precedau o anumită emoție erau de o uniformitate remarcabilă. Anxietatea era aproape întotdeauna precedată de gânduri de incertitudine, pericol sau lipsa controlului. Tristețea, în schimb, era precedată de gânduri despre pierderea unui lucru valoros sau a unei relații, iar furia de gânduri despre cineva care se pune în calea progresului spre un țel important. Lucru valabil și pentru emoțiile pozitive. Mândria, de exemplu, era precedată de atribuirea unor rezultate pozitive în urma propriilor acțiuni, în timp ce recunoștința era precedată de atribuirea unor rezultate pozitive acțiunilor altcuiva.
Astfel, se pare că unul din lucrurile pe care trebuie să facem pentru a ne schimba starea emoțională e să schimbăm felul în care interpretăm evenimentele din jur – abilitate pe care o voi numi „control interior”, prin care ne asumăm responsabilitatea pentru propria noastră fericire. Totuși, unii oameni au anumite temeri față de acest demers. Una dintre ele e că ceilalți ar putea profita de ei. „Dacă pot fi fericit indiferent de cum se comportă ceilalți, nu ar începe colegii mei să arunce pe spatele meu sarcini dificile pentru că știu că nu o să mă enervez din cauza lor? Iar prietena mea nu ar regreta nimic nici măcar după ce a dat-o în bară pentru că nimic nu pare să perturbe calmul meu?” Această temere este bazată pe o ipoteză greșită – ipoteza că asumarea responsabilității pentru fericirea ta înseamnă să nu îi faci pe ceilalți responsabili de consecințele negative ale acțiunilor lor. În realitate, poți să nu-i acuzi pe ceilalți pentru modul în care te simți și, în același timp, să-i faci responsabili de consecințele acțiunilor lor.
Iată un alt mod de a înțelege această diferență. Dialogul intern al unei persoane care și-a asumat responsabilitatea ar suna în felul următor: „Deși acțiunile tale m-au supărat, nu o să te fac responsabil de modul în care mă simt – pentru că îmi pot schimba sentimentele dacă vreau. Dar asta nu înseamnă că nu vor exista niște consecințe pentru acțiunile tale.” În schimb, dialogul unei persoane care nu și-a asumat responsabilitatea ar fi: „Neglijența ta a avut o consecință negativă pentru mine și m-a supărat. Ești responsabil pentru modul în care mă simt și ai face bine să rezolvi acest lucru!”
Prima perspectivă presupune recunoașterea faptului că, deși circumstanțele exterioare au controlul asupra stării exterioare (rezultatelor pe care le trăim), ele nu au controlul asupra stării interioare (emoțiilor). Cealaltă perspectivă – a neasumării responsabilității – implică admiterea faptului că circumstanțele exterioare controlează nu numai starea exterioară, ci și cea interioară… și renunțarea la cheile propriei stări de bine.
Când ne lipsește controlul interior – adică abilitatea de a controla și regla gândurile și sentimentele noastre – căutăm controlul exterior (începem să organizăm spațiul din jurul nostru, facem curățenie, căutăm un mediu mai calm, mergem la shopping etc). Altfel spus, dorința de control exterior a lumii și a celorlalți apare pentru a compensa pentru lipsa controlului interior, pentru sentimentul intern de nesiguranță. Atunci când avem suficient control interior, nu simțim atât de mult nevoia de a controla ce se întâmplă în afara noastră.
