Oare sunt băieții vulnerabili? Cum îi putem ajuta să își înțeleagă vulnerabilitățile?

Un mod de a înțelege vulnerabilitățile băieților este să ne uităm cu curaj și sinceritate la fricile lor, la ceea ce îi doare. Să înțelegem cum se formează temerile lor și care este substratul acestora din perspectiva diferențelor biologice.

Una dintre fricile pe care băieții le trăiesc cel mai intens este aceea de a fi văzuți ca fiind slabi, lipsiți de putere. Spre deosebire de fete, băieții sunt mai competitivi, mai impulsivi, mai agresivi, caracteristici care își au rădăcina în diferențele biologice. Studiile arată că testosteronul, hormonul care definește masculinitatea, susține agresivitatea și dorința de competiție a băieților încă de la vârste foarte fragede.

Maturizarea diferită, mai lentă la băieți, a cortexului prefrontal, responsabil cu raționamentele, cu analizarea situațiilor și luarea deciziilor, îi împinge la acțiuni impulsive. Orientarea spre acțiune, spre nevoia de a câștiga, de a fi puternic sunt determinate la băieți atât biologic, cât și social, ei crescând înconjurați de “îndemnul” de a nu dezamăgi, de a-și confirma “bărbăția”: “ești băiat mare, nu mai plânge”, “ce ești tu, fetiță?!”.

Așadar, biologic, începând cu pubertatatea, băieții sunt mai puternici. Cultural, însă, așteptările sunt să nu își arate decât masca de putere. Cresc, așadar, integrându-și convingerea că nu trebuie să fie văzuți slabi, că nu trebuie să-și arate limitele – emoția pe care o trăiesc odată expuși propriilor lor limite fiind cea de rușine. Iar rușinea îi împinge să își dorească ca masca pe care și-o pun să fie cu atât mai impenetrabilă.

Creierul băieților are mai puțin dezvoltată zona care gestionează vorbirea și limbajul. Prin urmare, încă de la vârste mici, băieților le este mai dificil să se exprime prin cuvinte, și ca urmare să le reprezinte și în lumea lor interioară, prin emoții, afecte, experiențe. Cercetările au arătat că furia este emoția despre care băieții sunt cel mai adesea încurajați să vorbească, tristețea aparând cel mai puțin frecvent în discuția lor cu părinții.

Pentru că biologic sunt mai puțin predispuși să redea cu ușurință trăirile interioare, iar social plutește mereu presiunea de a purta o mască de putere și control, băieții învață să crească detașați emoțional de ei înșiși și față de cei din jur. Învață de mici să le fie frică să fie văzuți ca vulnerabili, aceasta fiind definită de trăirea și exprimarea emoțiilor așa zis negative.

Începând cu perioada de prepubertate, când apar primele îndrăgosteli, o altă teamă a băieților este aceea de a fi respins de o fată. Ca și fetele, se îndrăgostesc, își doresc să se apropie. Biologia însă este mai prietenoasă cu fetele în ceea ce privește relaționarea, ca urmare a modului în care creierul lor este construit, spre deosebire de băieți, orientați mai degrabă înspre acțiune. Tocmai pentru că băieții “construiesc”, este important să învețe cum să se apropie de o fată, cum să îi facă curte, cum să nu rămână blocați în frica lor de irelevanță, de a fi confruntați cu temerea nerealistă că nu sunt suficient de buni.

Ca părinți de băieți, cunoscându-le biologia, îi putem ajuta să se se bucure de ceea ce aceasta le oferă – să le oferim contexte în care să își dezvolte nevoia de a acționa, de a construi, de a fi relevanți în ceea ce fac, să îi susținem în nevoia de a fi competitivi, dar și să îi ajutăm să își găsească “arena” potrivită să crească, să învețe cum să piardă, dar și să știe cum să lupte pentru a câștiga. În același timp, este important pentru băieți să le creăm cadrul în care să învețe despre ei înșiși și despre cum se construiesc relațiile. Cum să exprime ceea ce simt: că a fi în contact cu tine înseamnă, de fapt că ești puternic, și nu slab.

Și, nu în ultimul rând, să învățăm noi înșine că tristețea, rușinea și frica băieților sunt emoții reale și dureroase, pe care dacă nu învață să le exprime, să le înțeleagă mesajul, riscă să rămână împietriți, blocați și îndepărtați de ei înșiși și de cei pe care ar vrea să-i iubească.