Personalitățile dificile la locul de muncă: personalitatea antisocială (2)

În articolul de ieri despre colegul cu trăsături de personalitate antisocială am vorbit despre frica acestuia de a fi considerat slab. Astăzi vă propun să vorbim despre vigilența lui, despre comportamentul agresiv și mai apoi despre ce „riscă” pe termen lung dacă nu este în contact cu propriile emoții.

Puteți citi mai multe articole din seria personalităților dificile la locul de muncă aici.

„Trebuie să fiu vigilent și gata să atac, altfel voi fi atacat”

Alte exemple gânduri întâlnite la cei cu trăsături antisociale: „Ceilalți sunt exploatatori, așa că merită să îi exploatez și eu”, „Dacă nu îi manipulez pe ceilalți, nu voi obține niciodată ceea ce merit”. Învățat de mic că dacă lasă garda jos ceilalți profită de el, a dezvoltat acest mecanism de apărare prin care mai bine atacă el primul. Să nu cumva să fie luat prin surprindere. Așadar, adoptă o atitudine cinică, nu acordă încredere oamenilor, se îndoiește de orice lucru mărunt în legătură cu intențiile oricui, în ideea că sigur au în minte vreun plan de atac ca să îl prejudicieze pe el. Pentru antisocial cea mai bună apărare este atacul, așa că îl va porni la atac la cel mai mic semn că lucrurile nu merg așa cum se așteaptă el.

Regulile sunt făcute să fie încălcate

Dacă este o regulă pe care o urmează constant, aceasta este. Deși îi place ca lumea să funcționeze după regulile lui, nu prea îi place să urmeze regulile standard. Deseori va întârzia la serviciu și va folosi diverse scuze: „M-am certat cu cineva în parcare”. Chiar și așa, cum îți permiți să îl întrebi pe el de ce întârzie? Ce dacă tu ești șeful? Nu îl intimidează autoritatea, din contră, îl ațâță. Va pune sub semnul întrebării autoritatea chiar dacă are de suportat consecințe mari pentru asta. Găsește oricum tot felul de tertipuri „să se scoată”. Dacă nu merge cu manipularea, va ataca fără nicio problemă. Dacă nu vorbim despre cazuri extreme, atunci va folosi doar atacuri verbale. Nu prea are remușcări în legătură cu asta, pentru că, să ne amintim, „dacă nu atac, mă atacă ei pe mine” și „chiar dacă pierd eu ceva, măcar să piardă și celălalt, măcar să îl rănesc cumva”. Folosește atacul ca pe o formă de protecție dintr-o teamă foarte mare că poate pierde puterea.

Deși pe termen lung toate aceste reacții, comportamente, în lipsa unui contact autentic cu el însuși poate duce la anxietate, depresie, dependențe de tot felul (substanțe, jocuri de noroc etc.), foarte rar va cere ajutorul – asta ar însemna că nu se descurcă singur și deja știm că asta e aproape inacceptabil. Aminteam în articolul anterior de serialul „Suits” care îl are ca personaj central pe Harvey Specter. După toată rezistența pe care o afișează ani de zile în această luptă de a se arăta puternic, autonom, fără vreo nevoie de ceilalți, la un moment dat, când, după mulți ani de lucrat împreună, secretara lui decide să își dea demisia, Harvey începe să aibă atacuri de panică pe care nu prea știe cum să le gestioneze. Este o lovitură foarte grea pentru o persoană care nu poate tolera gândul lipsei de control și senzația de neputință. Dacă se întâmplă să i se știrbească această imagine, căderea este tare dureroasă.

Mai multe despre cum să vă comportați cu un coleg care are astfel de trăsături, într-un articol viitor.

Puteți citi mai multe articole din seria personalităților dificile la locul de muncă aici.