Personalitățile dificile la locul de muncă: personalitatea schizoidă (singuraticul)

Mi-am propus să scriu despre personalitățile diferite pentru că, odată ce înțelegem cum funcționăm fiecare și ce nevoi avem, este mai ușor să acceptăm diferențele dintre noi. Ne dăm seama că variația este, de fapt, o normalitate, și că dacă ne privim cu acceptare și înțelegere unii pe alții, vor scădea conflictele și va crește productivitatea.

O mare parte din oameni își petrec mai mult timp la serviciu decât în orice alt context în afara casei, în cazul în care au un job full-time. Așadar, se poate întâmpla să petreacă mai mult timp cu colegii de serviciu decât cu familia sau prietenii. În aceste condiții, interacțiunea constantă cu colegi care au personalități mai dificile poate fi o provocare mare și poate avea un impact asupra stării de bine, a sănătății angajaților și, implicit, asupra întregii companii.

Puteți citi mai multe articole din seria personalităților dificile la locul de muncă aici.

Azi vom discuta despre dificultățile cu care se confruntă persoanele cu tendințe schizoide pentru a înțelege cum se comportă, care sunt credințele lor și ce se află, de fapt, în spatele izolării sociale și a indiferenței pe care acestea o manifestă față de interacțiunea cu ceilalți.

„Relațiile îmi limitează libertatea”

Pe fondul unei personalități care nu cere prea multă interacțiune cu ceilalți, combinată cu un mediu în care nu este expus la prea multă căldură și și emoții exprimate deschis și autentic, colegul cu trăsături schizoide este cel care preferă să lucreze singur și evită cât poate sarcinile care implică munca de echipă. Pornind de la credințele: „ceilalți sunt intruzivi”, „ceilalți vor să mă controleze”, „relațiile sunt obositoare”, „dacă mă apropii prea mult de ei, vor vedea că sunt diferit și mă vor respinge”, „dacă mă apropii prea mult se agață de mine și îmi îngrădesc libertatea”, este logic ca acest coleg să țină morțiș să lucreze singur. Așadar, „oamenii ar trebui să vorbească doar dacă au ceva de spus”, astfel nu este eficient. Ce rost are să piardă timp vorbind despre lucruri care nu au legătură cu ce are de făcut? Doar nu merge la serviciu ca să își facă prieteni, ci ca să muncească.

Până la un punct, se poate suprapune cu trăsăturile de personalitatea evitantă, asemănarea fiind că evită interacțiunea cu ceilalți. Inclusiv teama de respingere este similară – evită anxietatea asociată cu socializarea. Totuși, diferența este că cel care are trăsături de personalitate schizoidă nu simte nevoia de interacțiune, ci simte mai degrabă nevoia de mai mult spațiu. Preferă oricând să renunțe la intimitate pentru autonomie, el înțelegând autonomia doar în singurătate. Nu vede cum ar putea fi independent în grup, ci privește asta ca pe o constrângere – relațiile, grupurile, oamenii îi îngrădesc libertatea după care tânjește. Prin urmare, va alege să păstreze distanța, să comunice atât cât este nevoie pentru a-și rezolva sarcinile, pentru că nu vede relațiile ca pe ceva necesar. Având în vedere că vorbește strict despre ce are nevoie și cu minimul de cuvinte care pot transmite mesajul, poate părea monoton sau lipsit de emoții. Față de histrionic, care își expune emoțiile și viața pe unde apucă, schizoidului i se pare extrem de deplasat să spună cum se simte, cu toate că simte.

Despre alte vulnerabilități specifice personalității schizoide în următorul articol.