Mind Education

De ce are nevoie adolescența? Cu Ioana Chicet-Macoveiciuc și Bogdana Păcurari (S. 2, Ep. 1)

Sănătatea emoțională și mintală din perioada adolescenței este din ce în ce mai fragilizată și conform studiilor recente, afectează calitatea vieții la vârsta de adult. Anual, unul din 5 adolescenți solicită servicii medicale de specialitate pentru probleme de sănătate mintală*. Deși consumul de alcool și tutun s-a redus în ultimii ani (de la 32% în 2006 la 24% în 2018), depresia și gândurile suicidare au crescut (de la 48% în 2006, la 58% în 2018) și reprezintă cele mai frecvente aspecte cu care se confruntă adolescenții.

Numărul adolescenților afectați de depresie severă s-a dublat din 2005 până în 2015 și din păcate continuă să crească. 

Mai mult decât atât, sănătatea mintală și emoțională din adolescență are impact asupra calității vieții de adult, la vârsta de mijloc**. Dacă un adolescent se confruntă cu sănătate emoțională precară la 16 ani, va avea o probabilitate de 82% ca la vârsta de 42 de ani să se confrunte cu provocări emoționale și cu 36% mai puține șanse să locuiască cu un/o partener/ă. Același studiu a arătat ca provocările de sănătate emoțională din perioada adolescentei scad șansele ca viitorii adulti să aibă un rol profesional avantajos și inclusiv să participe la vot.

Mulți adolescenți spun că trăiesc sentimente de nepotrivire, că se simt ”înghesuiți”, forțați să se potrivească unor sisteme și așteptări rigide din partea adulților, care sunt de multe ori opaci la nevoile lor emoționale. Ceea ce îi face să se simtă izolați, însingurați, neînțeleși și de multe ori fără sprijin. Care sunt nevoile lor, de ce contexte și relații (cu adulții, prietenii, familia) au nevoie copiii de 13 –  18 ani ca să crească armonios? Ce au nevoie ca să se simtă acceptați, înțeleși, integrați și ascultați de la familie, școală, societatea în care trăiesc?

Invitatele acestei discuții despre provocările și nevoile adolescenței sunt Ioana Cichet-Macoveiciuc și Bogdana Păcurari. Ioana este jurnalistă, autoare de carte și autoarea blogului Prințesa UrbanăBogdana este psihoterapeut de familie și de cuplu la Mind Education și Școala pentru Cuplu.

min. 04:30 – Care sunt provocările adolescenților de acum?

min. 14:55 – Care sunt relațiile adolescenților cu școala, cu prietenii, cu alți adulți în afară de părinți?

min. 23:21 –  Ce spun adolescenții că au nevoie?

min. 28:22 –  Cum îi putem sprijini pe adolescenți?

min. 31:49 – Ce spun adolescenții că îi ajută?

min. 39:15 –  Un gând de final pentru adolescenți și părinți

*Mojtabai R, Olfson M. National Trends in Mental Health Care for US Adolescents. JAMA Psychiatry. 2020;77(7):703–714. doi:10.1001/jamapsychiatry.2020.0279

**Thompson, E.J., Richards, M., Ploubidis, G.B., Fonagy, P., Patalay, P. (2021). Changes in the adult consequences of adolescent mental ill-health: findings from the 1958 and 1970 British birth cohorts. Psychological Medicine 1–10. https://doi.org/ 10.1017/S0033291721002506 

Music: Sergiu Tuhuțiu. More than Silence