Mind Education

Despre bunăstarea emoțională a organizației, cu consecvență. Cu Nicoleta Iordan (S. 2, Ep. 12)

Ce înseamnă dezvoltare emoțională sustenabilă, în perioade provocatoare? Sau mai exact, de ce au nevoie organizațiile pentru a întâmpina provocările cu un potențial crescut de reziliență?

Reziliența unei organizații nu mai este definită doar ca abilitatea de a absorbi stresul, ci ca un proces, ca o abilitate care se construiește prin prioritizarea cu consecvență a resurselor emoționale și relaționale care asigură adaptarea și creșterea. Și care începe înainte de momentele stresante. Cu cât o organizație acumulează resurse în perioade liniștite, cu atât va avea un potențial mai mare de a crește în perioadele dezordonate. Aceasta implică, conform unui studiu recent*, un set de competențe și rutine dezvoltate în timp prin adaptarea la fiecare micro-amenințare, micro-eșec dar și prin anticiparea acestora. Iar aceste competențe și practici sociale depind de rezervorul emoțional și relațional al organizației.

Spus mai simplu, cu cât investiția în resursele emoționale și implicit în sănătatea emoțională a liderilor și echipelor este o prioritate constantă, cu atât organizația va avea forța să transforme provocările în oportunități de dezvoltare.

Nicoleta Iordan, invitata acestui episod este co-fondatoarea Cărturești, sau cum se descrie ea însăși, un finanțist idealist și un cititor profesionist care crede în oameni și în puterea cărților de a ne face viața mai bună. Despre Cărturești Nicoleta spune că, privită din interior, este o organizație deschisă, care prețuiește contribuția fiecaruia.

Mind Education este o companie de consultanță psihologică creată din dorința de a contribui la o lume mai echilibrată mental și emoțional.

Subiecte discutate:

Care au fost provocările procesului emoțional, la început, dar și pe parcurs? De conștientizare a nevoii de schimbare, de implicare, de încredere în proces, de asumare a schimbării personale?

Cui, din organizație i s-a adresat acest proces?

Impactul exersării conversațiilor dificile asupra relațiilor colaborative dintre colegi dar și în relațiile cu colaboratorii externi.

Cum pot fi liderii sprijiniți de organizație în așa fel încât să aibă la rândul lor grijă de oameni?

*Duchek, S. (2020). Organizational resilience: A capability-based conceptualization. Business Research, 13, 215–246. Doi:https://doi.org/10.1007/s40685-019-0085-7

Music: Sergiu Tuhuțiu.Almost Found