Mind Education

Practica stării de bine: Să ne înțelegem vulnerabilitatea.

„Rana este locul prin care te pătrunde lumina.” „Trăiește acolo unde te temi să trăiești.” (Rumi)

Sursa foto: www.pexels.com

Imaginea pe care o am despre vulnerabilitate și abandon este cea dintr-o poveste despre viața secretă a copacilor. Imaginea rădăcinilor care comunică între ele și a unei păduri vii. Povestea mi-a reamintit cât de interconectați suntem și cât de mult depindem unii de ceilalți, cât de mult ne influențăm unii pe ceilalți. Suferința și bucuria mea și a ta îi atinge pe cei de lângă noi. Alegerile noastre sănătoase contribuie la sănătatea și vitalitatea unei „păduri”, a celui de lângă tine și a comunității în care trăiești, a tribului tău. Cred acum mai mult ca oricând că avem nevoie, fiecare dintre noi, de rădăcini adânci așa cum au nevoie copacii, pentru a putea fi un sprijin sănătos unii pentru ceilalți. Să devenim din ce în ce mai conștienți și prezenți, înrădăcinați, să avem claritate în legătură cu nevoile noastre și asta înseamnă cu propria noastră vulnerabilitate. Dincolo de un motiv personal, am construit împreună programul Practica Stării de Bine pentru a crește fiecare dintre noi și împreună. Cred într-o responsabilitate personală și într-o comunitate care să ne sprijine evoluția.

A fi vulnerabil este contactul profund cu propriile noastre nevoi emoționale, nevoi pe care însă greu le înțelegem din cauza trecutului și lipsei de claritate și prezență. Mai ales când ne-a lipsit un ghidaj în a le accepta, păstra în memoria noastră și uneori în a le descoperi. Siguranța și încrederea în relații depinde însă de această acceptare a vulnerabilității noastre. Când fiecare devenim mai conștienți de ce avem nevoie și împărtășim asta celorlalți, și așa devenim atenți cu adevărat și la nevoile celorlalți. Altfel, relațiile sunt un amestec de așteptări nerealiste, responsabilități distorsionate și frustrare. Vulnerabilitate înseamnă și acceptarea bucuriei și a împliniri personale, a reușitelor și a disconfortului când nu înțelegi sau nu știi, înseamnă acceptarea umanității noastre.

Din păcate însă în cultura noastră vulnerabilitatea este ori asociată cu slăbiciunea și neputința, ori cu a cu a spune ce simți, ați exprima emoțiile și trăirile fără să te gândești la impactul asupra celorlalți. Adesea emoțiile noastre sunt rezultatul unui proces de judecată, sunt rezultatul unor interpretări, te simți trădat, dezamăgit, neînțeles. Este propria ta experiență. Un amestec de frică, protecție și nevoi care încă nu îți sunt deslușite. Deși ești convins că ai dreptate și cel de lângă tine greșește. Vulnerabilitatea adevărată apropie oamenii, emoțiile și modul în care ne protejăm fără filtrul înțelegerii lor, pot îndepărta și produce rupturi. Una este să spui că îți este greu într-un anumit moment și alta este să spui că ești dezamăgit de „relație”. Relația însă este spațiu dintre doi oameni. Fiecare venim acolo cu o parte din noi. Și acele părți pe care încă nu le înțelegem, prin care ne protejăm produce în spațiul relației confuzie, haos, suferință, frustrare. Poți să fii vulnerabil dacă îți înțelegi modul în care ai învățat să te protejezi, să poți ajunge, dincolo de protecție, la nevoi. Ele nu rănesc pe nimeni.

De ce ne este atât de greu să ne înțelegem nevoile și să ne acceptăm vulnerabilitatea?

Experiențele timpurii în care ne-a lipsit conectarea emoțională, atenția și spațiul personal sigur, ne creează confuzie în relația cu celălalt. Ne-am pierdut experiența empatiei și a compasiunii. Și va fi nevoie de efort să le recuperăm. Când ești atât de departe de tine, și atât de aproape de trăiri care îți spun „adevărul”, este la îndemână să-l vezi pe celălalt ca fiind insensibil, egoist, plictisitor. Din nou îți distragi atenția de la tine. Pentru că exact asta nu ai trăit. Conectarea cu tine. A fi disponibil emoțional pentru tine, când ai trăit indisponibilitatea sau pedeapsa dezvăluirii, devine un proces lent și anevoios, însă nu imposibil din fericire. Putem învăța această disponibilitate pentru propriile noastre nevoi și a ne accepta vulnerabilitatea. Nu ne mai abandonăm pe noi.

Te invit să reflectezi la câteva dintre întrebările de mai jos:

Cine este responsabil de cum te simți? Cum îți alini disconfortul? Cât de confortabil îți este să simți disconfort și să-ți înțelegi nevoile? Care sunt nevoile tale de fapt? Cum le-ai descoperit? Cât de intruzivi sau distanți emoțional au fost adulții din viața ta? Ce înseamnă disponibilitate emoțională pentru tine, ce așteptări ai în relații? Cum înveți să fii vigilent față de ceilalți ca să nu pierzi conexiunea cu ei? Te poți relaxa în relații sau este nevoie să fii precaut/ă? Te detașezi ca să faci față disconfortului? Eviți conversațiile dificile pentru că ele sunt amenințătoare și anticipi reproșul, critică, învinovățirea? Observi că te conectezi negativ cu oamenii din viața ta? Te atrage nefericirea celorlalți? Sau ai mulți „prieteni” pentru că îți este foarte dificil să duci emoția intensă a intimității?  Ești aproape de mulți „prieteni” însă relațiile de lungă durată, intime sunt sau au fost o mare provocare pentru tine? Un amestec de frică teribilă și teamă de abandon, și faci față prin detașare și prin repetatele experiențe în care tu abandonezi primul ca să îți fie „mai ușor”. Sau observi cum alături de oamenii disponibili tu ușor, ușor devii indisponibil? Fie că sunt colegi sau prieteni?

Cum să te conectezi tu cu tine? Să nu repeți experiența unui abandon personal și să eviți de fapt experiența de a fi vulnerabil pentru că te-ai pierdut și nu mai știi care sunt nevoile tale. Să fii cu grijă față de tine și cu grijă față de cei din viață ta. Disponibil emoțional. Conversațiile dificile sunt o cale prin care îți poți înțelege abandonul, mai ales ce înseamnă cu adevărat responsabilitatea emoțională a ta și care sunt granițele. Unde și când te protejezi într-un mod care te îndepărtează de tine.

În articolul următor o să vorbesc despre câteva practici care te pot sprijini în a te reconecta tu cu tine și apoi cu ceilalți. Copaci cu rădăcini adânci și o pădure sănătoasă!