Mind Education

Carte bună: Te iubesc orice culoare ai avea!

Pentru mine și copiii mei, cartea este o bucurie, o poveste emoționantă a autoarei despre iubirea necondiționată. O poveste despre puterea și darul pe care ni-l oferă diferențele în relația cu cel pe care îl iubim. Despre teama, îndoiala și zbuciumul din care se naște puterea noastră de a iubi. Iubirea este o putere, o forță, iar cartea îți inspiră această forță. O poveste pentru sufletul copiilor și al părinților. Dar și pentru sufletul meu. Noi, cu toții, de la mic la mare avem nevoie de povești. Așa înțelegem frumusețea vieții. Cu uimire, curiozitate, teamă și frică și, apoi, cu pace și liniște. Aduceți povestea în viața copilului vostru. Pentru mine a fost o bucurie să întâlnesc, prin povestea ei, un om atât de luminos, cum este autoarea – un om care călăuzește copiii și părinți în drumul lor către iubirea necondiționată. Și, de asemenea, o bucurie a fost culoarea, desenele care te îndeamnă să visezi, să speri, să te bucuri. Un dar pentru familia și oamenii pe care îi iubiți: „Te iubesc orice culoare ai avea!”