Review: Cum se dezvoltă și cum poate fi antrenată reziliența copiilor?
De ce, în ciuda unor experiențe timpurii nefaste, de abuz fizic și/sau emoțional sau evenimente traumatice, unii copii se descurcă mai bine în viață și au o viață emoțională împlinită, iar alții, cu tot efortul părinților de a-i proteja, clachează? Știința ne spune că unii copii dezvoltă o rezistență psihică, în timp ce alții nu, ea se dobândește și, din fericire, poate fi antrenată.
În februarie a.c. revista de specialitate Child Development a Universității Harvard publica un articol semnat de Suniya S. Luthar și Nancy Eisenberg, care punctează patru factori ce ajută copiii să dezvolte reziliența:
1.Relația de siguranță între un adult și copil. E nevoie doar de o singură relație stabilă și de siguranță cu un părinte sau alt adult. Însă este crucială, pentru că oferă copilului siguranță emoțională și îl ajută să știe că el este important pentru tine și că poate conta pe sprijinul tău. Desigur, toți părinții își doresc o relație bună cu copilul lor, însă viața și mersul lucrurilor din zilele noastre ne pot sta în cale. Stabiliți-vă o listă de priorități, în care să se regăsească și timpul cu copilul dvs., în care nimeni și nimic să nu vă distragă atenția de la el. Nu lăsați să treacă ziua fără să-l întrebați despre cum i-a mers și cum s-a simțit în ziua respectivă. Jucați-vă și implicați-vă în activități care-i fac cu adevărat plăcere copilului. Și, bineînțeles, asigurați-l că indiferent ce s-ar întâmpla, îl veți iubi și-i veți fi alături. A fi alături înseamnă că indiferent ce simte și cum se comportă îi oferiți alinare, înțelegere, afecțiune fără să-l pedepsiți. Chiar și atunci când comportamentul lui pare neadecvat. Este semnul unui disconfort și are nevoie de ajutorul d-voastră.
2.Construirea unui sentiment de auto-eficacitate și control perceput în situații noi, dificile sau stresante. Învățarea de a face față amenințărilor controlabile este esențială pentru dezvoltarea rezilienței. Nu orice stres e dăunător. Există numeroase oportunități în viața fiecărui copil pentru a trăi un stres gestionabil – și cu ajutorul adulților suportivi, acest “stres pozitiv” poate fi o promovare a maturizării. Încurajați și lăsați copilul să încerce lucruri noi. Învățați-l că, indiferent dacă iese prost, poate oricând să mai încerce și poate să găsească alte soluții și alte variante. Însă nu veți putea face acest lucru doar spunându-i că e inteligent și capabil, ci el singur este nevoie să o învețe, experimentând. Luând decizii și asumându-și riscuri. Închideți televizorul și ieșiți afară. Mișcarea și explorarea sunt foarte importante în a-i crește încrederea. Lăsați-l să se cațere, să alerge, fără să-i spuneți că o să cazi sau ai grijă să nu te lovești. Din astfel de activități, copilul învață nu doar ce poate face și care sunt limitările lui, dar și să se concentreze și să planifice. Pe unde să urce, unde să pună piciorul, când să se oprească sau să se odihnească.
3.Oportunități de consolidare a capacității de adaptare și de autoreglare. Aceasta este ceea ce specialiștii numesc „funcția executivă“, care presupune abilitatea de a prioritiza, de a nu se lăsa distras, de a face un plan, de a negocia, de a se alătura altora și de a gestiona emoțiile. Acestea nu sunt sarcini ușoare și ele nu pot fi învățate decât prin experimentare. Lăsați copilului timp pentru joc nestructurat, fie singur (ca să găsească modalități de a se distra, chiar dacă la început se va plânge că se plictisește), fie cu alții (ca să învețe cum să coopereze).
De la 5-6 ani, copiii sunt suficient de mari pentru a se bucura de jocuri fizice structurate, cum sunt activitățile sportive. De exemplu, jocul cu mingea îl vor face pe copil să se concentreze permanent asupra ei, să se coordoneze, să urmeze reguli și ia decizii rapide. Activitățile care combină mindfulness-ul și mișcarea fizică, precum yoga sau Tae Kwon Do, îl ajută pe copil să se concentreze și să se controleze. Apoi sunt jocurile gen Nu te supăra frate, al cărui câștig depinde de un zar, de hazard, îl solicită emoțional. Trebuie să facă față unui rezultat care nu are de-a face cu vreo abilitate de a juca acest joc, așa cum sunt și situații în viață care nu sunt în controlul nostru. Apoi jocurile de strategie, șahul, îl învață să anticipeze, să planifice.
Și nu în ultimul rând, stabiliți limite clare și ferme, fără să vă lăsați pradă milei sau sentimentului de neputință, să vă îngrijorați din cauza dificultăților lui emoționale, furia, irascibilitatea sau nervozitatea și să cedați sau să faceți lucrurile în locul lui. Asta îl ajută pe copil să gestioneze tristețea sau frustrarea.
4.Mobilizați sursele de credințe, speranță și tradiții culturale. Rutinele și credințele îi pot ajuta atât pe copii cât și pe adulți în a le oferi un cadru de siguranță. Ne ajută pe toți dacă suntem parte dintr-o comunitate, să știm că facem parte din ceva mai mare. De exemplu, mergeți mai des la biserică, asta în cazul în care credeți. Aveți grijă de viața spirituală a copilului, însă fără convingeri religioase punitive. Vorbiți-i despre un Dumnezeu iubitor, un Tată la care copilul se poate întoarce oricând. Fără frica de a fi pedepsit.
Stabiliți ca duminica sau o zi pe săptămână să luați masa în familie. Spuneți o rugăciune înainte de masă sau poate doar o poezioară cu sens „Pâine din bob, bob din lumină, lumină din slava divină…Poftă bună!” Rutinele nu sunt doar folositoare, mai ales când copilul e mic, dar și necesare, pentru că îi dă acestuia sentimentul de siguranță și de liniște. Rutinele sunt un predictor în menținerea legăturii în perioadele critice din adolescență. Rutinele ne pot ajuta în cazul anxietății și depresiei. Pentru că în locul haosului și a imprevizibilului apar liniștea și siguranța. Însă pentru a ne putea bucura de beneficiile lor, trebuie să le urmăm zi de zi, nu doar când copilul este mic. Așa cum continuăm să ne spălăm pe dinți chiar și după ce am trecut de vârsta copilăriei. Nu vă așteptați că veți stabili rutinele când copilul a ajuns la adolescență, ci începeți de când e foarte mic.
Opriți-vă din graba zilnică și bucurați-vă de natură. Pe o pătură, între copaci, uitându-vă la cerul albastru, observând împreună cu copilul norii. Imaginați-vă diverse forme sau animale din nori. Copilului îi va plăcea cu siguranță. Observați și simțiți vântul. Cum mișcă fiecare frunză, cum fiecare frunză se contorsionează, cum unele se desprind încet de ramură și dansează până ajung pe pământ. Urmăriți gâzele. O furnică, o buburuză, melcul. Toate ne fac să fim mai prezenți. Iar copilul are parte de un moment de tihnă. Nu e nevoie de cuvinte. Poate doar de îmbrățișări și mângâieri.
Faceți împreună voluntariat pentru o cauză în care credeți. Stabiliți o zi pe lună în care să vă implicați în astfel de activități. Este o ocazie bună pentru copil să vadă cum trăiesc alți copii, să fie recunoscător că are alături oameni care au grijă de el, că are cu ce se îmbrăca, are încălțăminte, are jucării. Este o ocazie bună să-l învățați să ofere celor în nevoie. Ajutorul dat celorlalți îi va da o stare de bine.
Aceste activități vă pot ajuta să oferiți copilului o anumită perspectivă asupra vieții, precum și strategii de abordare a provocărilor. Pentru că în final, acestea ne ajută să reușim.
Sursa: Resilient adaptation among at-risk children: Harnessing science toward maximizing salutary environments, Suniya S. Luthar și Nancy Eisenberg, Child Development, februarie 2017