Emoția vieții sexuale
Sexualitatea este oglinda vieții noastre emoționale – fanteziile, comportamentul, gesturile reflectând nevoile, dar și vulnerabilitățile noastre sexuale. Cum te simți când primești atingeri, mângâieri, cât de confortabil îți este? Sau inconfortabil… Cum te simți când tu ești cea sau cel generos și îi oferi partenerului plăcere, atingere? La polul opus, cum te simți când partenerul te refuză? Dar când tu îl refuzi? Cum te apropii de partener? Sau tu ești cel care așteaptă un mesaj de la celălalt. Te simți îndreptățit ca ea sau el să-ți satisfacă nevoile sexuale? Să te dorească. Faceți dragoste doar când vrei tu?
Sunt doar câteva dintre întrebările la care, dacă ne răspundem cu sinceritate, vom înțelege mai bine sexualitatea și, foarte important, relația sexuală cu partenerul nostru.
Abuzul, deprivarea, abandonul, subjugarea, îndreptățirea, eșecul, perfecționismul, toate vulnerabilitățile noastre dobândite din experiențele timpurii ne influențează felul în care facem dragoste. Cum ne iubim partenerul. Vulnerabilitățile se exprimă cu totul în relație și sunt – chiar fără să fim conștienți de asta – prezente, vizibile și în spațiul sexual. Spre exemplu, un bărbat căruia îi este teamă să nu-și supere soția, de frica conflictelor și confruntărilor, cu greu va putea fi aservit în pat. Sau va avea fantezii de dominare, tocmai ca să recâștige un control sau o putere la care a renunțat din frică în cuplu. Dacă va tolera disconfortul confruntărilor în cuplu, atunci va evolua și își va recâștiga controlul asupra propriilor lui nevoi și dorințe. Încrederea este afrodisiacă: ne place când partenerul are încredere în el, când știe să fie ferm cu propriile lui nevoi. Dar și când știe să fie vulnerabil.
Încrederea este fundamentală în cuplu. Fără încredere nu putem fi liberi, așadar nu putem fi cu adevărat vulnerabili. Nu ne putem trăi sexualitatea pe deplin. Însă o bună relație de prietenie în cuplu nu garantează și o viață sexuală satisfăcătoare. Încrederea este o componentă, da, dar ai nevoie de mai mult. Să simți că celuilalt îi pasă, vrea să îți fie bine, să te simți bine, să simți plăcere, să îți dăruiască plăcere și să primească plăcerea ta. Iar pentru asta ai nevoie să fii prezent pentru tine, cât și pentru partener. Când ești deconectat de tine, de propriul tău corp și de nevoile lui, atunci ești deconectat și de partener. Dacă nu ești prezent în corpul tău nu poți fi prezent sexual pentru celălalt. Experiențele de reapropiere, de atenție și prezență cu propriul corp, te ajută să rezonezi cu propria ta sexualitate.
Poate ești generoasă, dar dacă ea vine din frică sau „datorie” sau „responsabilitate” sau să fii o femeie sau bărbat „bun”, atunci asta înseamnă deconectare – iar partenerul va simți asta. O vei simți și tu, cum nu ești acolo, de fapt, complet. Cu toată ființa. Cu alte cuvinte, nu poți fi aproape de partenerul tău dacă nu ești aproape de tine.
Într-o altă ordine de idei, le recomand cuplurilor să fie active: să facă sport, mișcare, să se plimbe, să exploreze – astfel, vor avea și alte trăiri, care îi vor reapropia. Pentru unii poate fi yoga sau masajul, pentru alții drumețiile pe munte sau plimbările cu bicicleta. Și asta pentru că multe din trăirile și emoțiile noastre se reactivează prin mișcare. Și grijile, și stresul sau disconfortul se reglează, de altfel, tot prin mișcare. Apropo, nu vi s-a întâmplat să aveți o discuție bună, profundă, în momentele cele mai neobișnuite? Da, nu le avem întotdeauna pe canapea. Și NU este nevoie să vorbim. Ci să simțim. Să-l simțim, în liniște, prezenți, pe celălalt, departe de „zgomotul” minții. Să vă atingeți, așa vă veți conecta. Să fii acolo pentru tine, dar și pentru jumătatea ta. Să te bucuri de prezența celuilalt.
Adevărat, rutina ne oferă stabilitate: cafeaua de dimineață, îmbrățișarea când ne vedem, plimbarea de sâmbătă, filmul de vineri, însă avem nevoie și de noutate, de surpriză, de incertitudine. Avem nevoie să ne păstrăm conexiunea erotică, să nu uităm că suntem un cuplu, o femeie și un bărbat. Să ne plângem este ușor: „nu avem timp”, „copiii au nevoie de noi”, „suntem frânți, când să ne mai gândim și la sex, este o fantezie, nu prea merge în viața reală”, „mă simt vinovat/ă când plecăm fără ei în oraș și stau cu grijă”.
Dar oare nu este posibil să fim femeie și bărbat? Doi adulți care se iubesc și prețuiesc, care se sărută, se ating, se îmbrățișează, se doresc unul pe celălalt? Eu cred că merităm asta! Merităm bucuria, plăcerea, suspansul, surpriza, farmecul, răsfățul. Și când încă simt că îmi lipsește partenerul, tandrețea, dragostea lui, că îmi lipsește acel „noi”, să mă bucur. Înseamnă că sunt plin/ă de viață și este un semnal că am nevoie de acel „noi” în spațiul nostru erotic. Când încă nu suntem indiferenți, când încă nu ne simțim singuri alături de el sau de ea. Și apoi copiii noștri văd cum ne sărutăm, îmbrățișăm. Cum ne avem unul pe celălalt. Suntem, de altfel, un model pentru ei, ce va avea un impact pe viitor, deloc neglijabil, asupra propriei lor vieți sentimentale.
Așadar, să cultivăm dorința acasă – NU doar în vacanțe sau când plecăm de acasă. Acasă să nu rămână doar un spațiu al „datoriei” și „responsabilității” față de copii și familie. Când toată energia este oferită copiilor sau „trebuințelor” casei, atunci, mai ales mamele, rămân fără energie pentru ele. Renunță la plăcerile lor. Și sexul devine un soi de datorie față de bărbat și familie. Și, firesc, când el își dorește să facă dragoste, atunci femeia ce are de ales? Să accepte, adică să răspundă nevoilor lui sau să îl refuze, să îl respingă. Dar, din păcate, nu este despre ea, e despre a-l mulțumi pe el. Or, femeia are nevoie de un spațiu vital să se gândească la ea – să aibă grijă de ea, să reînceapă să simtă nevoia, plăcerea, atingerea, răsfățul. Să se reconecteze cu ele, așa încât gândurile, imaginația și fanteziile erotice să fie retrezite.
