Tatăl și fiica – cum ți-ai dori să fie iubită fiica ta?
Încep articolul prin a spune cu toată convingerea că tatăl afectuos și implicat emoțional nu este o utopie sau fantezie. Din ce în ce mai mulți bărbați iubesc cu tandrețe și căldură. Bărbați curajoși, care și-au asumat riscul să se dezbare de masca dură, rece a modelului tipic masculin și și-au permis să simtă și să trăiască vulnerabilitatea și emoția. Sigur, am întâlnit și bărbați care încă se simt inconfortabil cu afecțiunea, vulnerabilitatea sau emoția, o resping, dar, cu toate acestea, caută ajutor, conștienți de nevoia lor de evoluție afectivă.
Pe de altă parte, cunosc femei cărora încă le este teamă sau, pur și simplu, nu știu cum să îi dea bărbatului spațiul necesar să devină tatăl de care are nevoie copilul lor. Cert e că și noi, femeile, și ei, bărbații, suntem într-un proces de regăsire. Și, poate mai mult ca oricând, avem nevoie unul de celălalt pentru a evolua.
De asemenea, recomand taților care citesc acest articol să se gândească puțin în viitor: cum ați vrea să fie iubită fata d-voastră? Și apoi să vă uitați la relația cu soția – pentru că așa cum o iubiți pe mama ei, așa va simți și înțelege ea, fiica dvs., binele și iubirea. Așadar, să îi dăruim binele de care are nevoie, și nu durerea.
Să fii tată este o binecuvântare – o spun cei pe care i-am întâlnit, văd asta și în bucuria copiilor mei, dar și în amintirea tatălui meu. Să ai un tată prezent emoțional, afectuos și protector, real și autentic – dincolo de orice clișeu sentimental – este o binecuvântare pentru o fată. Este suficient să observăm suferințele din dragoste prin care trec multe femei în relația cu bărbații. Unele, din dorința de a fi iubite și dorite, ajung să facă aproape orice să primească atenția bărbatului, ba chiar aleargă după un bărbat incapabil de iubire. Pentru a căpăta un strop de atenție, îi justifică lipsa de prezență, întârzierile repetate, răceala, indisponibilitatea, criticismul, ironiile, tot…
Un tată absent emoțional își rănește fiica prin faptul că o privează de experiența profundă de a simți ce înseamnă să primești iubire necondiționat. Fata nu știe că el, tatăl, bărbatul poate avea inițiative, poate fi afectuos, că poate învăța și fi ghidată de el și, mai ales, că ea nu trebuie să-i dovedească că merită să fie iubită, să nu îl supere – lucruri care se vor repercuta mai târziu, firesc, și în relația cu viitorul ei bărbat. Un tată trebuie să-i arate cum este să fii iubită, pur și simplu.
Pe de altă parte, un tată afectuos, jucăuș, atent, dar care nu impune niciun fel de limite, este un părinte care nu este în contact cu nevoile lui emoționale, cu granițele, subjugându-se copilului în totalitate. Sau tatăl care face „alianțe” cu fata împotriva mamei: o relație tensionată sau ambivalentă cu mama îi transmite fetei multă confuzie și convingeri toxice. Poate învăța că ei i se cuvine un tratament special, tata mă preferă, mă răsfață, și așteptările ei de la bărbați vor fi, în consecință, la fel de toxice: de îndreptățire, eu merit; una peste alta, își va dori tot un bărbat care să fie atent la nevoile ei și cam atât. Nemulțumită mereu de bărbat, cu mereu alte și alte cereri și dorințe. Și, cu siguranță, își va alege un bărbat nesigur, care din teama lui de eșec, se va simți vinovat când ea nu este mulțumită și fericită. O tragedie și nefericire pentru amândoi. Cum la fel de nociv este „tata” pentru fata, acum femeia deja căsătorită: tatăl rămâne modelul la care se uită, cu el se consultă, în el își caută alinare, pentru că – nu-i așa?! – numai el mă înțelege.
Relația tatălui cu fiica lui îi modelează acesteia relația cu viitorul ei soț, partener. Cum va primi și cum va oferi iubire. Poate învăța, din păcate, abandonul (Tata este ocupat, nu poate veni la serbare), sacrificiul, subjugarea sau, la polul opus, îndreptățirea, manipularea, abuzul. Ce poate fi mai dureros decât faptul că fata a învățat să îl scuze pe tată, adică pe viitorul ei bărbat: Este obosit, să îl lăsăm.
Și, astfel, fata, femeia devine vigilentă la nevoile lui, ale ei devenind secundare, sau pur și simplu învață că nu sunt importante. Sau fata care-și protejează tatăl de mama care îl critică. Sau fata care îi cere tatălui să se împace cu mama ca să fie bine în casă (știi tu cum e mama…), copilul învățând astfel, din frică, subjugarea. Unde este însă protecția ei ca fată?
De ce are nevoie o fată de la tatăl ei?
În primul rând, de un tată care o iubește necondiționat. Un tată real, onest și prezent emoțional, un tată care își asumă vulnerabilitățile – acceptă că nu este perfect, își asumă greșelile, admite că, uneori, îi este teamă și are curajul de a vorbi despre asta, își cere iertare când greșește – îi oferă fiicei lui darul încrederii în sine și al compasiunii. Acesta este pentru fiica lui un tată, un bărbat curajos.
Când tatăl însă este distant emoțional – ori cel care rezolvă probleme, ori cel care distrează și se joacă –, atunci fata va încerca, adesea, să-și câștige apropierea prin agățarea de tată: să îi facă pe plac, să nu îl supere, cu frică de a fi ea însăși, toate astea ca să-i câștige dragostea și atenția. Ori va menține distanța, învățând că nu poți conta pe bărbați, că singura cale să nu fii rănită este să nu ai nevoie de ei, să fii independentă. Să nu devină, după chipul și asemănarea tatălui, și viitorul bărbat un mister pe care ea va fi nevoită să îl rezolve.
Așadar, o fată are nevoie să se simtă iubită cu tot sufletul de tatăl ei. Necondiționat!
Darul autonomiei și curajului
O fată are nevoie să exploreze noul, necunoscutul alături de tatăl ei – să simtă provocarea de a se cunoaște pe ea însăși prin experiențele pe care le trăiește. Să-și poată exprima furia sau neputințele, și tatăl să le poată face față. Să simtă că are o voce, forță și că tatăl ei este acolo, alături de ea în această călătorie formatoare pentru ea. Că tatăl este punctul ei de sprijin, acel cineva pe care ea poate conta. Nici dependentă și neputincioasă, dar nici „independentă” – acea fată care „se descurcă și singură” pentru că a învățat că nu poate conta pe sprijinul tatălui, al bărbatului, ori pentru că el nu este prezent, ori pentru că simte nevoia să-l protejeze, percepându-l nu puternic, ci prea neputincios și vulnerabil: Tata era sensibil și jucăuș, dar intra în panică și nu-i puteam spune lucruri să nu se îngrijoreze.
Darul acceptării necondiționate și a granițelor sănătoase în relații
Când însă tatăl își adoră fiica, fără să-i pună niciun fel de limite, ea va căuta să recreeze această relație: va căuta un bărbat care să o adore fără ca ea să răspundă nevoilor lui și fără ca ea să fie în contact cu propriile-i vulnerabilități. Întorcând moneda, dacă tatăl nu îi oferă aprecierea și acceptarea de care, firesc, are nevoie, fata va căuta, cu disperare, toată viața ei mult râvnita apreciere și validare din partea bărbaților.
Darul siguranței emoționale în relația ei cu ea însăși și cu viitorul ei partener
Când tatăl nu îi oferă afecțiune fizică, îmbrățișări, conectare emoțională – nu corecții și control –, timp petrecut împreună, experiențe comune (mers împreună la patinoar, înot sau în drumeții) ca rutine, predictibile și constante, atunci fata va învăța că iubirea este dureroasă și, din păcate, va recrea aceste experiențe dureroase în viața adultă cu bărbații.
Dacă fata este respinsă mereu (nu ești în stare să stai și tu cuminte!), permanent corectată (schimbă-te, te-ai îmbrăcat urât), i se arată că a greșit mai mereu (iar nu ai spus mulțumesc) sau judecată (ești aiurită, neatentă, uitucă), atunci, cu siguranță, va trăi, uneori pe viață, un sentiment de neadecvare cu ea însăși. Fără încredere, ciudată, nelalocul ei în lume.
Prin urmare, tatăl „moralizator”, critic, neatent la nevoile și dezvoltarea ei va produce un gol emoțional pe care cu greu, cu multă durere, relații eșuate și efort fata îl va putea acoperi și depăși. Când însă tatăl este mai tot timpul neputincios, slab, un tată refugiat în alcool, muncă sau neputințe – cu alte cuvinte, fără să îl simtă capabil să o protejeze –, atunci fiica va alege ori un bărbat de care ea va avea grijă și îl va proteja, luându-și rolul de „mamă” a partenerului, ori un bărbat pe care va fi mereu furioasă, de la care va pretinde mereu mai mult – și asta pentru tatăl odată absent, care nu a putut fi puternic pentru ea. Pentru că a fost nevoită să se sprijine mult prea mult pe ea, și nu pe tată.
Închei spunându-vă că relația tată-fiică este neprețuită și esențială pentru evoluția ei ulterioară. E vorba de o legătură ce va produce efecte de lungă durată și care are forța să influențeze o viață întreagă. În bine sau rău. Și pentru a fi modelată în bine, o fată are nevoie de un tată care să fie în contact emoțional cu ea, să înțeleagă și să fie atent la sentimentele și nevoile ei, să-i ofere alinare și sprijin atunci când îi e frică, teamă, este tristă sau, pur și simplu, trece prin momente grele.
Așadar, care sunt darul cel mai important pe care tatăl îl poate fiicei lui? Darul încrederii, al compasiunii și, mai ales, al iubirii necondiționate.
