Teama de a nu fi suficient de bun/ă (partea I)

Dacă m-ar cunoaște, ar fugi de mine

„Sunt necorespunzător”, „Nu merit să fiu iubit”, „Nu îmi găsesc locul”, „Este periculos ca ceilalți să se apropie de mine pentru că vor descoperi că sunt inferior”, „Cu siguranță mă vor respinge, așa că mai bine am grijă”, „E ceva în neregulă cu mine”, „Sunt greșit/ă”, „Sunt defect/ă”- sunt doar o parte din convingerile care fac parte din discursul intern al unei persoane care nu se consideră suficient de bun/ă. Deși cei din jur văd succesul, realizările și calitățile acestei persoane, el/ea nu și le poate asuma: „Oricine ar fi putut face asta”, „nu am făcut singur, m-au ajutat mulți oameni”, „zici asta ca să ma faci să mă simt bine, dar nu e așa mare lucru”, „ah, dar uite câte greșeli am făcut”.

De regulă, aceste credințe negative despre sine se dezvoltă în copilărie, în relație cu o persoană semnificativă (părinte, frate, bunic, coleg, profesor) care a fost foarte critică față de dumneavoastră și care v-a respins. Poate făcea tot felul de comentarii despre cum arătați, cum vă purtați, ce și cum spuneți, părinții vă spuneau că se simt dezamăgiți de dumneavoastră, nu v-ați simțit iubiți de către ei, vă învinovățeau pentru ce nu mergea bine sau vă pedepseau (prin bătaie, critică, retragerea afecțiunii), vă spuneau că nu sunteți bun de nimic, că sunteti un copil rău și nu meritați ceea ce aveți, ați fost comparat constant cu alți copii. Dacă aceste experiențe de critică și respingere s-au repetat de mai multe ori, este posibil să fi dezvoltat convingeri ca: „Oamenilor nu le pasă de mine”, „Ceilalți mă resping pentru că nu sunt ca ei”, „Nu merit să fiu iubit/apreciat”. Odată dezvoltat acest mecanism de apărare, veți crede că toți oamenii vor reacționa în aceeași manieră negativă cum s-a manifestat persoana semnificativă în trecut față de dumneavoastră. Durerea și rușinea provocate de critică și respingere sunt tare neplăcute și, copil fiind, veți găsi tot felul de modalități de a le evita.

Una dintre modalitățile prin care puteti învăța să faceți față durerii este să integrați criticile ca fiind reale și să vă distosionați imaginea de sine pentru a fi congruentă cu ceea ce vi se spune: „sunt un om rău, defect și bun de nimic”. O persoană care integrează aceste credințe despre sine va alege parteneri care o vor jigni, critica sau abuza (emoțional sau fizic) și i se va părea normal, chiar dacă dureros, ca ei să se comporte așa. Altă modalitate de a face față este să criticați, să respingeți sau să fiți abuzivi cu ceilalți la rândul dumneavoastră: „Dacă îi atac, nu îmi vor vedea defectele”. Dacă aveți un stil evitant, veți recurge la dependențe sau compulsii pentru a face față: muncă în exces, alcool, fumat etc. Practic, prin aceste comportamente vă anesteziați ca să nu mai simțiți durerea.

Prin urmare, pentru că e rușinos ca ceilalți să vă vadă defectele, veți face tot ce e posibil să le ascundeți. Așadar, o persoană cu această imagine de sine va depune eforturi mari să supracompenseze și să picteze în exterior o imagine foarte bună despre el/ea și va avea grijă să o păstreze. Având în vedere că se vede defect/ă, ca și cum ar fi ceva profund în neregulă și de nereparat în interiorul său, atunci când ceilalți îl/o apreciază, se simt și mai inconfortabil, îi este și mai teamă. De ce? Pentru că se teme că ceilalți vor descoperi la un moment dat că nu este așa minunat/ă, vor fi și mai dezamăgiți și îl/o vor respinge și mai tare.

Persoanele cu această vulnerabilitate pot, de asemenea, să dezvolte un mecanism de apărare de perfecționism. Așadar, ei își distrag atenția de la durere prin încercarea de a atinge perfecțiunea. Pot dezvolta chiar obsesii de a face lucrurile într-un anumit fel ca să nu riște să greșească și să fie judecați de ceilalți. Simt o presiune foarte mare în tot acest demers de a fi perfecți în ceea ce fac sau pentru ceilalți și cred că această presiune este mai ușor de dus decât durerea și rușinea. Pericolul de a vedea ceilalți că au făcut greșeli este de netolerat pentru ei deoarece, în mintea lor, asta înseamnă automat respingere.

Dacă în perioada de dezvoltare copilul nu este apreciat pentru eforturile lui, ci mai degrabă este judecat, criticat și pedepsit dacă își face sarcinile „greșit” sau dacă nu are rezultatele așteptate, el poate dezvolta aceste convingeri despre sine. Cum pentru el durerea este prea mare să fie respins de persoanele apropiate sau cu importanță pentru el, imaginea lui de sine va avea de suferit. Poate că va supracompensa ca să îi facă pe plac părintelui sau ca să fie acceptat, însă ce învață el este acceptarea condiționată: „merit doar dacă…”, „sunt bun doar dacă…”, „pot fi acceptat și iubit doar dacă…”. Această acceptare necondiționată este nesănătoasă pe termen lung pentru copil.

În articolul următor veți afla cum puteți să combateți acest mecanism de apărare și cu ce să îl înlocuiți ca să vă fie mai ușor pe termen lung.