Tratarea cancerului – frontul psihologic

Cancerul pune la grea încercare rezistența corpului și, cel puțin în egală măsură, pe cea a psihicului. Este o luptă foarte grea pe care o dau pacientul și apropiații săi. În revista SANte! – „revista de dat curaj”, un proiect susținut de Avon România prin Campania pentru Sănătatea Sânilor, Domnica Petrovai a fost invitată să vorbească despre ce poate face un pacient pentru a depăși momentul aflării diagnosticului de cancer, cum să procedeze cât mai bine când dă vestea apropiaților și copiilor, ce pot face apropiații pentru a-i susține, dar și cum acest diagnostic schimbă relația de cuplu. Iată mai jos câteva paragrafe din interviu:

Ce poate face un pacient pentru a depăși momentul aflării diagnosticului de cancer?

Experiența este trăită diferit, însă nevoia de siguranță emoțională, alinare și confort într-un moment dureros și traumatizant, este o nevoie fundamentală. Să rămâi aproape de cei cu care te simți în siguranță. Pentru că durerea, pericolul, amenințarea, asociate cu frică, teamă, furie, deznădejde sunt resimțite diferit, reacțiile sunt diferite. Unii se protejează prin detașare, alții evită să se gândească la ce li se întâmplă, alții caută apropierea. Chiar dacă o exprimăm diferit, nevoia de alinare, de a ne simți aproape de ceilalți, o avem cu toții, pentru că aceste lucruri ne dau încredere și stabilitate în momente dificile.

Cum să procedeze cât mai bine când dă vestea apropiaților?

Oamenii au nevoie de predictibilitate și de control, în grade diferite, însă comunicarea veștilor direct, cu informațiile pe care le are în acel moment, scade anxietatea și sentimentul de panică și amenințare. Nu este un lucru ușor, mai ales când te simți responsabil de cum se simt ceilalți și îți e teamă să ai și greutatea suferințelor lor. Și poate atunci alegi să amâni momentul, să eviți. Însă evitarea și amânarea cresc disconfortul și anxietatea. Cu toată greutatea unei discuții dificile, este mai bine să o ai cât mai devreme în limitele a ceea ce simți că poți oferi atunci și să comunici de ce ai avea nevoie din partea lor sau ce așteptări ai.

Dar când le spunem copiilor?

Copiii au nevoie de mai mult de atât: de exprimarea problemei, dar și de împărtășirea soluțiilor, pentru ca să nu simtă că este doar o situație amenințătoare, fără ieșire și care să le dea sentimentul de neputință și neajutorare. Convingerea că e bine să nu spunem copiilor, ca formă de protecție, că le face rău, nu este cea mai înțeleaptă alegere. Copiii simt că se întâmplă ceva, aud frânturi de conversații și au nevoie să înțeleagă pe limbajul lor și potrivit vârstei lor ce se întâmplă. Să se simtă și ei în siguranță.”

Întregul articol poate fi citit aici