Un alt fel de Te iubesc! – ritualul în cuplu

Te-ai întrebat vreodată care este funcția comportamentului repetitiv al pinguinilor atunci când revin la partenerii lor aflați în colonie? Sau de ce copiii mici preferă jocul repetitiv al părinților? Una dintre explicații ar fi că ritualul, prin repetitivitatea sa, are o putere magică. Și asta pentru că presupune predictibilitate, iar predictibilitatea presupune, la rându-i, siguranță, securitate.

Omul, de-a lungul evoluției sale, a depășit numeroase situații dificile încercând – și reușind în multe cazuri – să le controleze cu ajutorul ritualurilor. Chiar dacă ritualul nu presupunea un determinism direct între comportamentul uman și rezultatul pozitiv așteptat, totuși, principala funcție a ritualului era de a calma psihicul uman și de a da senzația unui control minim asupra contextului perceput ca fiind periculos, sau cel puțin confuz. Pe baza experiențelor anterioare, omul realiza o conexiune mentală între cele trei elemente: o situație periculoasă/frică – ritual/comportament – final pozitiv/reducerea fricii. De exemplu, intensitatea fricii în legătură cu fenomenele meteorologice era redusă semnificativ cu ajutorul ritualurilor care funcționau precum o garanție a finalului pozitiv: supraviețuirea. Astfel, prin manifestarea anumitor comportamente, prin ritual, omul preistoric reușea să se regleze emoțional.

Odată cu trecerea timpului, comportamentul ritualic s-a infiltrat și la alte nivele ale existenței umane unde puteau să apară calamități, asemenea fenomenelor meteorologice extreme. Un astfel de palier era considerat – ei bine, da! – iubirea romantică. Ce putea fi mai tulburător pentru sufletul trubadurilor medievali decât o iubire neîmpărtășită sau dezamăgirea în dragoste?!

Și astfel, pentru a preveni apariția dramelor, au fost elaborate anumite ritualuri menite să reducă tensiunea emoțională resimțită de îndrăgostit: și anume, atâta timp cât respectai parametrii ritualului, erai pe drumul cel bun în procesul de îndrăgostire. O altă funcție a ritualului era de a sprijini partenerii să dezvolte sentimente unii față de ceilalți, pentru că, din nou, respectarea ritualului constituia o garanție a devotamentului emoțional.

Ritualul, ca modalitatea de a reduce tensiunea psihică experimentată de individ, pe de o parte, dar, și ca manieră prin care sentimentul de iubire era cultivat în cadrul relațiilor umane, pe de altă parte, este cel mai bine reprezentat în epoca victoriană, când întregul proces de curtare al partenerului se desfășura după un set de reguli comportamentale ce erau prezentate și puteau fi studiate – și apoi însușite – în diferitele publicații ale vremii.

Dincolo de aspectul limitativ, principalul beneficiu al ritualului comportamental consta în reducerea fricilor generate de incertitudinea alegerii, de apariția și dezvoltarea sentimentului de iubire. Practic, respectarea ritualului avea funcția unui angajament luat chiar înaintea apariției sentimentului de iubire. Iubirea apărea după, sau cel mult concomitent, cu și prin întreprinderea unor acțiuni și declarații. Astfel, îndrăgostitul din epoca victoriană avea antrenamentul manifestării anumitor comportamente menite să susțină sau să intensifice emoția de iubire.

În cadrul relațiilor romantice moderne, emoția de iubire trebuie să preceadă și să depășească orice formă de angajament ce s-ar putea manifesta prin intermediul regulilor comportamentale. Cu alte cuvinte, mai întâi apare emoția și abia apoi apar și comportamentele, însă ca o consecință. Chiar și înțelepciunea colectivă a surprins această ordine firească: Iubirea este precum focul pe care trebuie să-l alimentezi continuu, altfel se stinge sau Iubirea este ca o plantă pe care trebuie să o îngrijești zilnic, altfel se usucă. Așadar, efortul pe care trebuie să-l depună individul începe după apariția florii și a focului, nu înaintea sau în timpul conceperii.

Aceast stereotip modern de a înțelege iubirea absolvă individul de obligativitatea manifestării unor comportamente concrete menite să creeze, să susțină și să intensifice sentimentul de iubire. Principalele riscuri ale acestui mod de înțelegere a iubirii ar putea fi:

• sentimentul de iubire nu survine și ca urmare a efortului depus conștient de cei doi parteneri, ci este rezultatul unei evaluări interne a subiectului, modelată de stereotipurile culturale fanteziste și de propriile dificultăți emoționale
• creează o așteptare nerealistă în ceea ce privește realitățile unei relații – relația curge de la sine și pentru că mă iubește, știe ce are de făcut
• nu există un exercițiu al manifestării comportamentelor menite să susțină relația, și astfel, deseori, îngrijitul plantei și alimentarea focului rămân niște doar expresii verbale fără un echivalent comportamental în realitate.

Iată însă și principalele contexte cotidiene unde ritualul comportamental poate aduce un plus sentimentului de siguranță și securitate resimțit de parteneri:

• despărțirea și reîntâlnirea – marcarea acestor momente printr-un set de comportamente specifice (ex. o îmbrățișare) transmite mesajul că nimic nu se va schimba/nu s-a schimbat pe perioada despărțirii;
• momentele de intimitate – maniera unică în care partenerii aleg să-și manifeste afecțiunea, să-și comunice nevoile și să fie vulnerabili (ex. o comunicare bazată pe înțelegerea și acceptarea celuilalt);
• activitățile desfășurate împreună în mod periodic, fără copii și prieteni – modalitatea în care partenerul percepe că acest lucru este important;
• serbarea evenimentelor semnificative ale relației – preocuparea deosebită pentru aceste evenimente din istoria relației implică, practic, grija pentru viitorul ei;
• reprezentarea pozitivă a partenerului – modalitatea pozitivă în care partenerul este reprezentat, zilnic, în mintea celuilalt, dar și în fața altora, fie ei prieteni, colegi, părinți etc. Acest focus pozitiv determină partenerul astfel reprezentat să se perceapă similar – mă vezi bine, te văd bine;
• complimentarea zilnică a partenerului și oferirea sprijinului la nevoie – adică însăși maniera prin care se dezvoltă încrederea în sine și încrederea în celălalt;
• practicarea concretă și consecventă a principiilor și valorilor comune (ex. blândețe, respect, prosperitate etc.) – este modul în care se creează și se menține sentimentul de apartenență în cadrul cuplului/familiei;
• exprimarea de sine spontană și jovială – modalitatea prin care partenerul își dă voie să se joace, să fie în largul lui alături de partener și/sau să se prezinte într-o lumină nouă.

În concluzie, ritualurile, dacă sunt înțelese ca metode pozitive ce au ca obiectiv crearea unui mediu predictibil, consecvent și autentic, pot consolida relația de cuplul pentru că reprezintă manifestarea concretă a angajamentului asumat, conștient, de către parteneri.