Validarea emoțională sau despre emoțiile „neplăcute”

„Simt că ceva nu  e în regulă cu mine, simt tristețe, nemulțumire, deși nu ar trebui să mă simt așa. Chiar nu înțeleg ce am. Am un partener cu care mă înțeleg bine, îmi iubesc copiii, suntem sănătoși și la muncă sunt ok”.

Din păcate, aud prea des această idee. Așa că am simțit nevoia să scriu acest articol în care să vorbesc despre importanța validării emoționale.

Trăim într-o societate orientată către rezultate, către „obligația” de a fi fericiți, către standarde nerealiste și uităm de multe ori importanța emoțiilor noastre. Le acceptăm  pe cele plăcute, dar ne temem și evităm emoțiile pe care le considerăm neplăcute sau „demne de judecată”. Și o facem atât cu emoțiile noastre, cât și cu ale celorlalți. Și tocmai din această dorință de a le evita, picăm în capcana invalidării emoționale, adică acel „nu ar trebui să mă simt așa”. Dar emoțiile nu dispar  doar pentru că le negăm, pentru că ele au rost. Ne vorbesc despre noi și despre nevoile noastre, ne ajută să ne cunoaștem și să ne înțelegem mai bine, să vindecam răni sau să schimbăm lucruri. De aceea, negarea lor face ca intensitatea cu care le trăim să crească.

Acceptarea emoțiilor nu înseamnă nici pe departe că suntem prea toleranți față de noi sau de ceilalți, că emoția va scăpa de sub control sau că va dura la nesfârșit doar pentru că o recunoaștem, ci din contră, că vom avea șansa să ne simțim înțeleși, alinând astfel parte din durere, pentru a depăși mai ușor situația.

Așadar, validare emoţională înseamnă a recunoaşte emoţiile noastre și ale celorlalți, cât şi legitimitatea lor în diverse situaţii. Cea mai simplă modalitate de a valida experienţa emoțională  a unei persoane, sau a noastră proprie, este să comunicăm că înţelegem acel sentiment şi că are sens în contextul dat. Nu este despre a fi de acord cu situația sau comportamentul, ci despre a accepta că acel sentiment există.

Am să pun un exemplu: Vi s-a întâmplat vreodată să vă simțiți copleșiți de o emoție? Să vă imaginați cum ajungeți acasă și îi povestiți partenerului cât sunteți de trist?  Să  vă imaginați cum vă ține în brațe în timp ce vă ascultă și cum toate durerile vor dispărea? Și ajungeți acasă, povestiți, dar fără să înțelegeți prea bine de ce, terminați simțindu-vă mai triști decât erați?

Ei bine, acest lucru se întâmplă atunci când tot ce avem nevoie este să ne simțim ascultați și înțeleși, adică validați din punct de vedere emoțional, iar celălalt ne oferă soluții sau ne spune pur și simplu să ne liniștim, căci „nu este atât de grav”. Probabil o face din dorința de a ne oferi mai mult, de a ne fi de ajutor sau pur  și simplu pentru că nu se simte confortabil cu tristețea noastră (sau oricare ar fi sentimentul pe care îl împărtășim în acel moment) și nu știe cum să reacționeze. Dar noi simțim atunci că nu suntem înțeleși și ne întristăm și mai tare decât ne simțeam deja când am ajuns acasă, visând la acele brațe pline de căldură.

Așa că, haideți să vedem cum ar suna o validare ideală:

1. Folosirea parafrazării. Repetarea sub forma de rezumat a  ceea ce  spune cealaltă persoană, fără a judeca, eticheta sau a încerca să oferim soluții. Tot  ce căutăm este să ascultăm cu curiozitate pentru a putea înțelege ce spune celălalt.
2. Manifestarea empatiei. Identificarea sau  oglindirea emoțiilor transmise, fără a trage concluzii. Încercăm să înțelegem cum se simte celălalt: „Pare că te simți  trist.”
3. Găsirea adevărului în dreptul de a avea sentimentele respective în situația dată și ținând cont de interpretarea pe care vorbitorul o dă acelor evenimente: „Înțeleg că te întristează această despărțire, știu cât de importantă este pentru tine ideea de a forma o familie.”
4. Explorarea altor situații, gânduri, sentimente. Este un mod de a invita vorbitorul să continue să povestească, să se descarce. Demonstrează că ne pasă, că vrem să știm mai mult: „Ce s-a întâmplat?”, sau „Tu cum te simți în legătură cu asta?” etc.

Practic, nu căutăm să schimbăm ceva, să  oferim soluții, ci doar creăm un mediu emoțional sigur, în care vorbitorul să se simtă ascultat și înțeles. Acest lucru în sine creează alinare.

Iar dacă încercăm să ne validăm nouă înșine emoțiile:

1. Ne putem adresa o serie de afirmații prin care să ne amintim că emoțiile noastre au sens în situația dată, că suntem oameni și că este perfect normal să simțim și lucruri neplăcute și că nu vor dura la nesfârșit.
2. Ne putem spune lucruri încurajatoare, să fim cel mai bun prieten al nostru, până la urmă.„E normal să mă simt trist în situația dată. Oricine s-ar simți la fel în locul meu”.
3. Ne putem gândi la ce ne-ar spune o persoană dragă nouă în acea situație.
4. Sau poate imaginea  brațelor calde ale bunicii sau privirea plină de dragoste a mamei ar aduce cu sine sentimentul de alinare de care ai nevoie când simți acele emoții de care până acum fugeai.