De ce reziliența emoțională este cea mai sănătoasă modalitate de a face față stresului
Dacă acum mii de ani adaptarea cu succes la stres însemna să nu te lași mâncat de lupi și depindea în special de agilitatea fizică, acum adaptarea se bazează pe aceleași mecanisme biologice, însă “lupul” arată altfel. Atunci, amenințarea era fizică, obiectivă, iar acum este mai degrabă simbolică, psihologică, dată de impredictibilitatea, ambiguitatea și complexitatea mediului; adaptarea depinde acum de agilitatea și maturitatea emoțională și de flexibilitatea mentală. Adică de adaptarea cu efort minim la contexte provocatoare, prin cunoașterea și folosirea flexibilă / abilă a resurselor personale.
Dar ce este și ce nu este reziliența? Cu siguranță nu (mai) înseamnă să treci prin cât mai multe situații grele, ci mai degrabă ce faci cu și din aceste provocări. Cu cât ne recuperăm fizic și emoțional mai bine după situațiile stresante, provocatoare cu atât vom putea trece mai echilibrat prin următoarele. Reziliența emoțională nu se măsoară nici prin anduranță, să poți duce cât mai multe pentru cât mai mult timp. Pentru că această strategie nu face altceva decât să ignore grija față de tine și nevoia de recuperare, care pe termen lung duce încet și sigur spre extenuare. Așa cum telefoanele mobile se încarcă zilnic când se consumă bateria, așa au nevoie și corpul și mintea să se reîncarce prin practici zilnice. Reîncărcarea nu înseamnă (doar) relaxare, și nicidecum consumul de experiențe (ca vacanțe, cumpărături) nu ajută. Pentru că reziliența emoțională se construiește cu blândețe și consecvență, prin grija față de biologia și implicit emoțiile noastre.
“Fundația” rezilienței emoționale este siguranța în relații, cu mine și cu ceilalți. Ca să fii în siguranță cu tine și apoi cu ceilalți ai nevoie în primul rând să îți cunoști resursele și vulnerabilitățile personale. Fără să le cunoști, vei fi reactiv, vei răspunde provocărilor prin tiparele automate purtate din trecut. Sau spus metaforic, reziliența emoțională este abilitatea de a-ți folosi resursele personale ca pe niște super-puteri și de a onora lecțiile umbrelor, provocărilor din trecut. Cu cât îmi cunosc mai bine biologia și moștenirile din trecut, cu atât mai clar voi putea să aleg ce e bine pentru starea mea de bine în prezent. Și cu cât fac alegeri mai potrivite, cu atât mai mult voi avea încredere și siguranță că ceea ce fac cu prezentul este în alegerea și puterea mea.
Starea de bine este în puterea fiecăruia și se construiește zilnic, prin grija față de tine. Reziliența nu este un atribut cu care ne naștem, ca și culoarea ochilor, ci este o abilitate care poate fi dezvoltată de oricine și în orice etapă de viață. Ba mai mult, cu cât o exersăm mai des, cu atât va fi mai valoroasă. Amânarea sarcinilor dificile, de exemplu, din teamă sau neîncredere (“sunt atât de grele încât nu au cum să iasă bine”) limitează reziliența. La fel și resemnarea în fața unui trecut personal greu, cu multe încercări (“atâtea traume am adunat, că nu mai cred în zile senine”) nu crește, ci sabotează reziliența. Indiferent de moștenirea trecutului, prezentul este în puterea fiecăruia.
Reziliența emoțională depinde de calitatea relației cu emoțiile noastre. Maturitatea emoțională se construiește prin prezență și familiaritate cu disconfortul emoțional. Cu cât știi mai bine ce îți este incomod, cu atât ești mai pregătit să te dezvolți. Disconfortul este doar un semnalizator al zonelor în care e nevoie să crești. De exemplu, dacă observ că mi-e incomod să am răbdare ascultându-i pe ceilalți, în loc să evit acele contexte, cu cât ascult mai prezent/ă și cu mai multă curiozitate opiniile celorlalți, cu atât nerăbdarea va scădea și va crește disponibilitatea pentru a construi relații.
Emoțiile și mai ales cele din situații dificile au o puternică amprentă biologică. Înțelegerea modului în care corpul răspunde la stres și cum ne putem recupera din aceste situații este o condiție de bază pentru un răspuns rezilient. Conștientizarea amprentei biologice a stresului prin recunoașterea emoțiilor ne permite să luăm decizii clare, aliniate valorilor și nevoilor noastre emoționale profunde. Disconfortul este de fapt un mod de semnalare a nevoilor emoționale neîndeplinite. Și cu cât suntem mai prezenți în disconfort, cu atât putem răspunde mai blând nevoilor emoționale. Frustrarea, de exemplu, poate arăta că e nevoie de mai multă asertivitate în relațiile cu ceilalți. Și extenuarea ne învață că e momentul să ne uităm cu mai multă grijă la noi, pentru că am ignorat de prea multă vreme asta.
Modul în care alegem să privim prezentul, cu blândețe (față de noi și ceilalți), cu flexibilitate și încredere pregătește premisele unui mâine mai clar.
