Să ne dăm voie unul altuia să creștem

Una din marile provocări ale cuplului în prezent este să ne oferim acel spațiu sănătos pentru propria evoluție și dezvoltare. Și pentru ca cuplul să evolueze, să ne fie bine împreună, împliniți și cu o viață trăită cu rost. Și, cum este și firesc, să devenim amândoi mai conștienți de cine suntem, de fricile și neputințele noastre, mai asumați.  Să avem curajul să ne trăim viața mai prezenți.

Însă, așa cum știu și eu și voi, acest proces nu este deloc ușor. În relație, modul în care ne trăim viața de zi cu zi, vulnerabilitatea și propriile noastre sensibilități, mai ales cele încă neînțelese, devin atât de inconfortabile. Când încă ai atât de multă nevoie de celălalt este uneori dureros să ne dăm spațiul unul altuia să evoluăm. Ești stresat/ă, obosit/ă, nemulțumit de tine și ai atât de multă nevoie ca partenerul să-ți aline disconfortul, să te revigoreze, să-ți dea încredere. Oare însă poate el să facă asta în locul tău, în numele iubirii? Poate iubirea să răspundă nevoilor tale neîmplinite? Abilităților tale nedezvoltate? Frustrărilor tale neînțelese?

Și sigur, înțelept este să nu ne ținem pe loc, să nu ne afundăm unul pe celălalt în propriul egocentrism. Ci, dimpotrivă. Să devenim sprijin unul pentru celălalt în propriul proces de transformare personală. Să ne dăm spațiul unul altuia să creștem. Să nu sărim să-l scăpăm pe celălalt de disconfort, să umplem golul lui și golul din relație. Să-i „vindecăm” rănile din frica de a sta cu propriul nostru disconfort, cu fricile și frustrările noastre neînțelese și neconștientizate. Când ne simțim abandonați, răniți, respinși, trădați, dezamăgiți, oricât de tentant ar fi să ne uităm în rănile și neputințele celuilalt, oricât de multe „evidențe” și argumente am avea, să ne reîntoarcem la noi și la propriile noastre trăiri, nevoi neîmplinite. De noi, de cine altcineva? E dureros, frustrant, greu și întortocheat procesul de a deveni un adult asumat, conștient și responsabil. Însă revelator. Recâștigi claritate pas cu pas, după conflicte, dezamăgiri și învinovățiri. Și doar așa poți înțelege cu adevărat impactul pe care îl are ceea ce ești asupra celuilalt. Iubit, prieten sau coleg. Cum nevoile tale nedezvoltate rănesc adânc și-l poate ține pe celălalt agățat într-o falsă suferință. Fără sens. 

Numeroase studii susțin ideea  unei „unități neurobiologice” a cuplului. Starea de bine și stresul devin contagioase în cuplu. Suntem conectați atât de profund unul cu celălalt. Când ne simțim în siguranță în cuplu, apropierea fizică și emoțională reduc anxietatea și stresul de zi cu zi. Când însă cei doi nu se simt în siguranță, apropierea fizică și emoțională devin sursă de stres pentru cei doi. Ceea ce ne preocupă pe fiecare dintre noi când iubim este cum să oferim siguranță partenerului în relație pentru evoluția lui/ a ei și în același timp să avem spațiu să creștem. Să nu ne adâncim unul altuia protecțiile care ne țin departe de o viață prezentă și împlinită. 

Ți-aș sugera să fii atent/ă la cum interpretezi disconfortul partenerului tău. Sau al colegului dacă îți este mai ușor. Ce îți iei din durerea sau frustrarea celuilalt asupra ta ca să acopere propria ta frustrare, durere, frică sau o abilitate neexersată? Când tu ai un disconfort, și treptat sau de ce nu, uneori, brusc, simți că explodezi, că ce a spus sau a făcut partenerul tău te rănește atât de adânc? Și-l vezi un pic năucit de reacția ta, însă povestea pe care ți-o spui este mai puternică. El/ea te-a dezamăgit, rănit. Încă nu are de a face cu tine, nevoile și rănile tale neînțelese. Și, poate rămâi în această poveste. Despre el sau ea. A sta cu tine încă e greu, nefamiliar.  Și, mai ales, va implica muncă, efort, disconfort.

Adesea, oarecum firesc, când apar tensiuni în relații, conflicte, nu ne dorim efortul personal. Ruptura pare atât de justificată să mai încerci să repari. Sau poate doar urgența emoțională te face să mergi către partener, să-i vorbești, să vadă cât de mult suferi, să-l pedepsești pentru cât de mult suferi, să-i ataci rănile pe care crezi că le vezi atât de bine. Reproșul este o armă atât de ușor de folosit atunci. Ne pierdem empatia când ne simțim răniți, când rănile și nevoile noastre neîngrijite/neîmplinite se trezesc. Pentru că este momentul în care e nevoie să le privim și să le îngrijim. Nu avem resurse prea multe și pentru cel de lângă noi. E momentul în care mintea noastră e bine să ne reamintească că înțelegem atât de puțin din ce trăiește cel de lângă noi, și atât de puțin din ce trăim noi. Poate ai nevoie să ai mai multă grijă de tine, înainte de a te simți neglijat/ă de celălalt, sau să faci ce îți este greu, să nu mai amâni și eviți, sau să te tot justifici pentru a te simți împăcat cu tine. Apreciat de tine.

Căutăm să fie ușor și lin când este greu și inconfortabil pentru a ajunge la noi, acolo unde avem cea mai mare nevoie. În cuplu, ca și în relația cu prietenii sau colegii, a ne da spațiu să creștem în disconfort devine greu. Nevoia de control, sentimentul de vulnerabilitate, incertitudinea, mecanismele noastre de protecție ne spun să acționăm. Imediat. Să ne protejăm. Ne simțim respinși, neînțeleși, răniți și-l vedem pe cel din fața noastră responsabil pentru ceea ce trăim. Și am vrea, pe bună dreptate, să scăpăm de acest sentiment greu de dus și trăit. Criticăm, ne retragem, atacăm, bârfim, judecăm, învinovățim și ne victimizăm și parcă anxietatea, furia, frica s-au mai domolit. Parcă. Pentru că în scurt timp durerea sau frustrarea se re-trezește și devine și mai puternică. Firesc, nevoia a fost din nou ignorată. Te-ai uitat la celălalt, când era momentul să te privești pe tine.

A doua sugestie este să fii atent/ă la momentele când simți că nevoile tale sunt neîmplinite. De către partener. Ce se ascunde în spatele acestor trăiri? Dă-ți voie să simți. Să te reîntorci în spațiul tău de siguranță. În corp. În propria respirație. Gândurile și trăirile din acele momente nu te vor ghida către adevăratele tale nevoi neîmplinite. Sentimentele de neputință, sau furie, sau tristețe ascund adânc și profund nevoile tale încă neînțelese. Începe un jurnal cu aceste momente. Când simți că nu ți s-a acordat atenția dorită sau nu te simți apreciat/ă sau conectat/ă. Care este partea ta de drum? Vă spuneam la începutul articolului că suntem un întreg, chiar și la nivel neurobiologic, nu doar metaforic. Interconectați unul cu celălalt. Avem putere amândoi. Și iubim amândoi. Să le echilibrăm pe cele două. Să iubim și să ne simțim în putere. Chiar și când ne este greu și suntem amândoi vulnerabili. Să nu ne lăsăm pradă poveștilor minții sau copleșiți de emoții dureroase și frustrante. Să revenim la siguranță. A ta cu tine. Și din acel punct să ne reapropiem unul de celălalt.

În iubire și cuplu creștem. Dacă ne dăm voie.