Dating-ul online: doar de o lipeală sau un Superglue?
Se poate observa cu ochiul liber faptul că aplicațiile de dating online au avut un impact major asupra felului în care tinerii interacționează cu potențiali parteneri. La nivel global, există o multitudine de aplicații populare de acest tip (Tinder, Bumble, Hinge, Grindr), dar, de dragul familiarității, voi face referire la aplicația care este cea mai folosită în România: Tinder. Aplicația a fost lansată în 2013, ceea ce implicit rezultă în lipsă studiilor longitudinale care să ne spună cum a afectat percepția relațiilor pe termen lung. În schimb, avem studii care ne spun despre creșterea frecvenței anumitor comportamente (de ex.“ghosting” = atunci când persoana cu care interacționezi nu mai comunică sau dispare fără nici o explicație), care sunt strâns legate de apariția dating-ului online. Așadar, e clar că au apărut schimbări în felul în care oamenii decid să abordeze întâlnirile, și nu sunt neapărat pozitive. În acest articol vom discuta despre felul în care ar trebui privit acest fenomen relativ nou, și cum ne putem adapta.
TINDER ARE LA BAZĂ ACELAȘI MECANISM CA ȘI JOCURILE DE NOROC
Mecanismul care stă la baza Tinder-ului a fost inspirat din experimentul lui B.F. Skinner din anii 1940, în care a aplicat condiționarea operantă pe un grup de porumbei flămânzi: aceștia primeau aleatoriu mâncare pe o tavă atunci când loveau cu ciocul butonul de pe perete. Incertitudinea apariției recompensei i-au făcut pe porumbei să devină dependenți de acest comportament.
La fel funcționează și Tinder: dacă dai swipe, există sau nu posibilitatea de a avea un match. Iar un match nu e suficient, deoarece, ipotetic, există șanse de a avea mult mai mult de atât. La fel ca și jocurile de noroc, e construit pentru a te face să rămâi acolo cât mai mult timp – nu să pleci în momentul în care crezi că ai câștigat “suficient”.
Pentru cei care folosesc aplicația în scopul de a găsi o relație stabilă, de lungă durată – e posibil, dar șansele sunt foarte mici, tocmai din motivul menționat anterior. Nu e construit pentru a te opri la o singură persoană, pentru că opțiunea de a primi mai multe match-uri este încă valabilă. E recomandat să cunoști mediul în care urmează să interacționezi și să îți păstrezi așteptările la un nivel minim. Pentru cei care caută strict aventuri sau doar persoane noi cu care să interacționeze, poate fi o unealtă folositoare.
DACĂ NU E ÎN PERSOANĂ, NU E REAL
Probabil voi supăra multă lume spunând asta, dar conversațiile online nu pot înlocui conversațiile față-în-față. Făcând referire la comportamentul menționat la început, anume ghosting, oamenilor le este foarte ușor să ignore pe cineva în mediul online tocmai pentru că e dificil să îl percepi pe celălalt că fiind o persoană “reală”, mai ales atunci când nu v-ați întâlnit înainte. Iar dacă vorbim strict despre Tinder, ești încurajat să-i privești pe ceilalți ca pe niște obiecte, ca pe o resursă nelimitată la care poți avea acces oricând – “You’re window shopping for people”.
Dacă îți dorești să ai interacțiuni mai profunde și să ajungi să cunoști cu adevărat pe cineva pe care l-ai întâlnit online, atunci asigură-te că interacțiunile cele mai importante au loc în persoană. Astfel vei putea observa comportamente și reacții reale, vei avea indicii referitoare la persoana lui pe care nu le-ai fi putut observa din discuțiile de pe Tinder. Fii atent la acțiuni, la limbajul corpului, la contextul social; toate acestea te vor ajuta în a-ți da seama care sunt adevăratele intenții ale persoanei.
În cazul în care va întrebați dacă bărbații și femeile folosesc aplicațiile de dating cu intenții diferite în minte, acela este un subiect destul de lung (dar interesant!) care urmează a fi dezbătut în articolul următor.
