O nouă perspectivă asupra anxietății (Partea I)

Recent, am terminat de citit Cum iau naștere emoțiile de Lisa Feldman Barrett, o carte care mi-a îmbogățit enorm perspectiva asupra emoțiilor și rolului lor în viața noastră de zi cu zi.

Însă ce mi-a captat cel mai mult interesul a fost abordarea asupra experiențelor emoționale mai puțin plăcute precum anxietatea, depresia sau stresul.

Și pentru că anxietatea este un fenomen care m-a fascinat încă de când am început să studiez psihologia, m-am gândit să scriu un text în care vreau să îți prezint această perspectivă modernă; o perspectivă în care emoțiile sunt mai degrabă fenomene mentale construite decât reacții biologice asupra cărora nu avem control.

Ce știam până acum despre anxietate

În esență, știm că anxietatea este un mecanism care ne-a ajutat să supraviețuim. Mai exact, anxietatea a fost (și încă este) sistemul de alarmă care îi avertiza pe strămoșii noștri în legătură cu potențiale pericole.

Astăzi, anxietatea este ceea ce ne reține atunci când vrem să facem o investiție financiară riscantă sau să luăm o decizie care ne-ar putea aduce daune fizice sau emoționale.

Doar că aceeași anxietate ne poate arunca în îngrijorări neproductive și precauție exagerată.

Cu alte cuvinte, putem privi acest mecanism pe un spectru (vezi imaginea de mai jos), de la anxietate sănătoasă la anxietate nesănătoasă.

Pe baza acestei abordări, rolul meu ca și psihoterapeut este să îmi ajut clienții să diferențieze între anxietatea sănătoasă și cea nesănătoasă. Totodată, este esențial să învățăm moduri de coping pentru anxietatea nesănătoasă și astfel să construim reziliența emoțională care ne asigură o viață fericită, liniștită și împlinită.

Ce îți propun în acest articol este să privim anxietatea dintr-un alt unghi. Mai exact, vreau să explorăm anxietatea ca pe o experiență emoțională la fel ca oricare alta.

Dar pentru a înțelege această perspectivă, e nevoie să începem prin a înțelege cum funcționează creierul și implicit mintea umană.

Creierul, predicțiile și emoțiile

Zi după zi, creierul este expus la o cantitate de informații ce depășește cu mult capacitatea lui de procesare. Drept urmare, mintea va căuta să împartă obiectele, noțiunile și conceptele cu care ne întâlnim în categorii și clase.

De exemplu, dacă te tai la deget în timp ce pregătești ingredientele pentru o salată, mintea va include cuțitul în categoria „obiecte care mă pot răni.” Astfel, data viitoare când folosești un cuțit, vei fi probabil mai precaut(ă) știind că este unul dintre acele obiecte care te pot răni.

Totodată, mintea caută să se eficientizeze formând automatisme. Dacă repeți o acțiune de suficient de multe ori, creierul va construi o rețea neuronală dedicată special pentru acea acțiune astfel încât tu să nu trebuiască să o înveți din nou și din nou. Și tocmai de aceea poți să te speli pe dinți în timp ce te gândești la ziua de mâine. Mâna execută mișcările automat în timp pe mintea e liberă să își folosească resursele în alte direcții.

Doar că automatismele sunt uneori responsabile de reacțiile noastre emoționale. Ca atunci când răspunzi aproape automat cu anxietate exagerată la orice situație în care simți că îți este evaluată performanța. Dacă te uiți în urmă, s-ar putea să descoperi că anxietatea este un răspuns pe care l-ai tot repetat de-a lungul vieții – la școală, la facultate, acasă etc.    

Din ultimele cercetări, știm că mintea umană funcționează pe bază de predicții. Cu alte cuvinte, pentru fiecare acțiune sau fenomen care se petrece în interiorul sau exteriorul nostru, mintea speculează mai multe explicații posibile.

Explicația „câștigătoare” este cea care adună cele mai multe dovezi. Și când spun dovezi mă refer la informații din exterior, dar și din interior, cum ar fi experiențe trecute.  

Anxietatea (și emoțiile în general) sunt parțial construite

Să presupunem că simți o senzație de disconfort în zona abdomenului. Pot fi multe explicații pentru această senzație.

Poate că ai mâncat prea mult, poate ai făcut o întindere musculară la sală, sau poate e anxietate. Ce încerc să spun este că mintea va derula o sumedenie de predicții legate de cauza disconfortului. Și totul se întâmplă cu o viteză atât de mare încât nici măcar nu conștientizezi acest proces.

Dacă ești genul de persoană care se îngrijorează ușor, probabil vei crede că e din cauza anxietății. Pe deasupra, poate că ai avut situații în care anxietatea ta a fost însoțită de un disconfort abdominal. Mai departe, vei căuta motive pentru care s-ar fi putut declanșa anxietatea. Și atunci când le cauți, cu siguranță vei găsi ceva.

Astfel, o senzație inexplicabilă de disconfort ajunge să devină o dovadă în plus pentru starea de anxietate pe care crezi că o resimți. Cu alte cuvinte, ți-ai construit într-o anumită măsură un moment de anxietate pornind de la un simplu disconfort abdominal.

Și la cât de complexă este mintea umană, îți poți imagina singur(ă) cum uneori ajungem să ne construim (parțial) propria suferință, dezamăgire sau alte stări neplăcute.

Dar așa cum anxietatea (și emoțiile în general) poate fi construită, la fel poate fi deconstruită. Iar acesta este un aspect pe care îl voi discuta pe larg într-un articol viitor. Până atunci, te încurajez să faci efortul de a trăi mai conștient; de a te întreba de ce te-ai simțit așa cum te-ai simțit într-un anumit moment și de a accepta că prima explicație care îți vine în minte nu este mereu cea corectă sau sănătoasă.