Mind Education

„Încă un episod și gata” – Cum evităm emoțiile neplăcute în era digitală

Sursa: unsplash.com

În urmă cu ceva timp, obișnuiam să citesc în fiecare seară înainte de culcare. Era un obicei sănătos care mă ajuta să mă relaxez după o zi lungă.

Totul s-a schimbat în momentul în care mi-am făcut abonament la Netflix. La început, aveam unul sau două seriale pe care le urmăream.

În timp, am început să urmăresc orice titlu nou care îmi stârnea interesul. Și cum platforme precum Netflix publică constant seriale noi, interesante și captivante (Până la urmă acesta este business-ul lor), obiceiul meu sănătos a fost treptat înlocuit de ore pierdute în fața televizorului.

Și mereu îmi spuneam același lucru – „Încă un episod și gata”.

Doar că un episod se transforma în două, două se transformau în trei și tot așa până când realizam că am pierdut câteva ore urmărind ceva ce nu mă îmbogățea (mental, emoțional, spiritual) cu absolut nimic.

Dar oare ce se ascunde în spatele acestui comportament?

Ce se ascunde în spatele binge watching-ului

La fel ca mâncatul emoțional, consumul compulsiv de seriale (sau binge watching-ul) este un mecanism de coping care te scapă (temporar) de emoții neplăcute precum frustrarea, furia, anxietatea sau dezamăgirea.

Confruntat cu emoții nedorite, creierul va căuta mereu varianta cea mai simplă și rapidă prin care să scape de ele. Și tocmai de aceea ai tendința să înfuleci un cheeseburger, să te uiți ce haine au mai intrat la reducere (și poate să cumperi ceva) sau să pierzi vremea pe social media (Facebook, Instagram, Tinder, etc.)  

Doar că varianta rapidă nu este și cea mai sănătoasă.

În primul rând, binge watching-ul te împiedică să ai o confruntare reală cu emoțiile care te tulbură. Cu alte cuvinte, ajungi treptat să te detașezi, aruncând emoțiile într-un colț întunecat al minții, ca pe un morman de haine murdare de care nu ai chef să te ocupi acum.

În al doile rând, fiecare evitare o întărește pe următoarea. Altfel spus, atunci când pornești serialul, vei uita rapid de emoțiile neplăcute și te va cuprinde acea stare de calm pe care o cauți prin evitare.

Cu timpul, creierul vă învăța să gestioneze distresul emoțional recurgând la tot felul de comportamente care te îndepărtează de emoțiile tale – seriale, shopping, mâncare, social media. Și când spun că va învăța, mă refer la faptul că orice obicei (sănătos sau nesănătos) produce schimbări în structura creierului – dacă îl repeți de suficient de multe ori.

Este ca atunci când îți croiești o cărare prin iarbă; cu cât o străbați mai des, cu atât se conturează mai bine.

Acesta este și motivul pentru care obiceiurile nesănătoase sunt greu de eliminat, iar cele sănătoase greu de implementat.

Limitează-ți consumul de seriale

Sunt o persoană flexibilă și tocmai de aceea cred mai degrabă în limite decât în prohibiție. De fapt, este nerealist să vrei să elimini complet toți acei distractori despre care am vorbit.

Până la urmă, Facebook te ajută să rămâi conectat cu persoane dragi, Netflix îți oferă documentare fascinante și nu e nimic greșit în a te bucura ocazional de mâncarea preferată.

Mai degrabă, te încurajez să devii un consumator responsabil. Setează-ți o limită în ceea ce privește timpul pe care îl petreci urmărind seriale.  

Personal, prefer să urmăresc unu sau două episoade pe săptămână.

Știu… sună dificil, mai ales atunci când ai tot sezonul la un click distanță.

Și totuși, am realizat că mă bucur mai mult atunci când urmăresc mai puține episoade. Este ca în perioada în care urmăream seriale la TV și eram nevoiți să așteptăm o săptămână până la următorul episod.  

Folosește un jurnal

Să zicem că ți-ai fixat o limită în ceea ce privește consumul de seriale.

Dar ce facem cu frustrarea și distresul pe care probabil le simți și de care vrei să fugi ?

Un mod sănătos în care le poți face față este folosind jurnalul. Această abordare îți permite să exteriorizezi emoțiile neplăcute cu care te confrunți și te ajută să înțelegi originea lor.

Atunci când scrii în jurnal, ești observatorul propriilor tale reacții emoționale.

Practică mindfulness

Meditația mindfulness m-a învățat că pot să mă confrunt cu o emoție neplăcută fără să mă las copleșit de ea.

La fel ca și jurnalul, mindfulness te ajută să adopți o perspectivă de observator. Cu alte cuvinte, poți privi și explora emoțiile ca manifestări ale minții tale, fără să le cataloghezi drept „bune” și „rele” sau plăcute și neplăcute.

Astfel, înveți că poți tolera orice emoție, fără să fugi de ea sau să o eviți.

Data viitoare când spui „Încă un episod și gata”, amintește-ți că acele emoții vor rămâne acolo oricât de mult ai căuta să evadezi în satisfacții de moment.

Invită-le în viața ta, cunoaște-le și caută să te împrietenești cu ele.