Dating-ul online: cum îl putem gestiona într-un mod sănătos
Am revenit cu ultimul articol din seria Online Dating, iar acum aș vrea să ne concentrăm pe partea de posibile soluții la cele mai comune probleme menționate anterior. Înainte de toate aș vrea să clarific faptul că nu există nici un fel de strategie sau rețetă care funcționează pentru toată lumea, dat fiind faptul că există o multitudine de factori care pot influența interacțiunile în mediul online. Dar, cu toate acestea, consider că există câteva aspecte care pot fi îmbunătățite, care pot face experinta pe Tinder sau alte aplicații de genul mult mai benefică (și mai puțin obositoare).
Poți citi mai multe despre dating-ul online aici și aici.
1. ÎNAINTE DE TOATE, CONTROLEAZĂ-ȚI AȘTEPTĂRILE
Cu cât ai așteptările mai mari, cu atât se vor mări și dezamăgirile. Într-adevăr, Tinder-ul poate fi benefic atunci când vine vorba de a cunoaște persoane noi, dar ăsta e punctul în care așteptările ar trebui să se oprească. Mulți își imaginează că își vor găsi alesul pe o aplicație de genul, ceea ce nu este exclus, doar foarte improbabil. Cu atât mai mult, folosirea unei aplicații de dating presupune un exercițiu al răbdării: indiferent de care sunt intențiile tale, trebuie să aloci timp să vorbești cu o multitudine de persoane până o găsești pe aceea de care ești atras și are aceleași intenții ca și tine. În mod evident, aici e vorba și despre noroc: unii își găsesc din prima pe cineva compatibil, alții își petrec ani de zile pe Tinder. Dar oricine îl folosește ar trebui să își mențină așteptările la minimum de la bun început, pentru a nu consuma energie și resurse cognitive atunci când nu e cazul.
2. FII SINCER ÎN LEGĂTURĂ CU INTENȚIILE TALE
Înainte să îmi săriți în cap – nu mă refer să îi spui celuilalt că îți cauți soț/soție în prima conversație sau să îl tratezi pe celălalt ca pe un obiect/cu lipsă de respect doar pentru că ești în căutare de aventuri. Mă refer mai mult la a avea încrederea și curajul de a impune limite și a spune cu adevărat ce îți dorești. Cel mai probabil, la un moment dat, va exista o discuție legată de ce caută fiecare pe Tinder – acela e momentul care poți spune că îți dorești ceva mai serios și că nu te simți confortabil cu relațiile casual, sau că nu ești în căutare de o relație și că preferi ceva care să nu implice legături emoționale. În general, dacă e să fim sinceri, ne putem da seama după prima întâlnire cât de mult ne place un om și dacă am vrea sau nu să îl cunoaștem mai bine, ca pe un potențial partener.
Cu cât ești mai încrezător în a impune limite și a exprima ce îți dorești, cu atât îți va fi mai ușor să găsești pe cineva potrivit pentru tine. Într-adevăr, este inconfortabil să purtăm discuții de genul, în special cu persoane pe care le-am cunoscut online, dar e un pas necesar pentru maturizare. Da, ne hrănește ego-ul faptul că avem persoane care să ne ofere atenție în timp ce noi suntem evazivi și „greu de cucerit”, dar acestea sunt strategii imature care ar trebui lăsate la o parte dacă ne dorim rezultate optime.
Și dacă tot suntem la subiectul onestitate și asumare, recomand ca profilul de online dating să reflecte cine ești cu adevărat. Pozele ar trebui să fie de calitate, fără filtre exagerate și alte modificări evidente, iar descrierile (dacă alegi să le folosești) să spună ceva legat de pasiunile tale, sau să reflecte o trăsătură de personalitate a ta care ar putea fi considerată atrăgătoare. Nu rar se întâmplă că cei care depun mai mult efort în construirea profilului să fie mai apreciați de ceilalți – pentru că astfel pot deduce posibilitatea unei conexiuni mai autentice.
3. ÎNTÂLNEȘTE PERSOANA FAȚĂ-ÎN-FAȚĂ CÂT DE REPEDE
De multe ori, mai ales când suntem foarte tineri, putem confunda atracția pe care o avem pentru o persoană cu atracția pe care o avem față de ideea acelei persoane, lucru care se întâmplă relativ des în mediul online, deoarece acolo, fiecare din noi este cea mai bună versiune a sa. Conversațiile pe Tinder pot fi un început bun pentru a intra în contact cu o persoană de care am putea fi atrași, dar dacă într-adevăr îți dorești să ai o relație cu acea persoană (fie una casual sau una serioasă), este important să vă întâlniți cât de repede. Interacțiunile în viața reală ne vor oferi mai multe informații despre cineva decât ar putea să o facă vreodată un profil online, și astfel putem și vedea dacă atracția este autentică. Gesturile, tonul vocii, mimica feței, stilul personal sunt toate aspecte care nu pot fi observate din conversațiile online și sunt detalii subtile ce hrănesc atracția (sau respingerea) dintre doi oameni.