„Nevoile mele nu sunt importante” – cu subjugarea la origini

„Când eram mică, părinții se comportau ca și cum știau mai bine ce mi se potrivește. Haine, mâncare, prieteni, profesie, ce materii ar trebui să îmi placă, în ce direcție ar trebui să merg. Tot încercam să le spun că nu îmi plăceau anumite lucruri, dar, cumva, mă forțau, mă păcăleau sau aranjau într-un fel situațiile astfel încât să fiu forțată să fac cum își doreau ei. Era tare frustrant. Dacă ziceam ceva, mereu aveau o replică sau, și mai rău, dacă nu erau într-o stare bună, poate primeam și vreo palmă sau mai multe. „Nu știi tu ce e bine”, „Îți stă mult mai bine îmbrăcată așa, rochia cealaltă este foarte urâtă”, „E așa ușor pentru tine, noi nu aveam așa ceva când eram de vârsta ta și tu tot faci nazuri”. Am strâns atâta furie și iritare, că nu știu unde încăpea. Am învățat încet-încet să nu mai spun ce vreau, că oricum nu conta mai deloc, ori ajungeau să mă pedepsească, să mă certe sau să nu mai vorbească cu mine cu zilele dacă insistam. „Vrei să mă superi?” La replica asta simțeam concomitent furie și vinovăție, acum îmi dau seama mai bine. Totuși, de teamă că nu mai vorbesc cu mine, că se supără, că mă ceartă, făceam ce îmi ziceau. Făceam ca ei, chiar dacă mă simțeam dezgustată și furioasă. Cu timpul, am început să pun furia de-o parte, ca într-o cutiuță secretă și să o țin acolo. Îmi venea să explodez de multe ori. Plângeam în pernă pe furiș, că dacă m-ar fi auzit „mi-ar fi dat motive să plâng”. Nu știam cum să fac altfel, cum să le explic, cum să le arăt, cum să mă exprim eu mai bine. Până la urmă, ajungeam și eu să fiu confuză și nu mai aveam energie să lupt. Însă, erau momente când îmi doream așa de mult câte ceva că mă dădeam peste cap să reușesc să fac sau să îmi cumpăr acel lucru, dar fără ca ei să știe. Simțeam o foarte mare putere când reușeam să fac ceva ce voiam eu. Acum că mă uit în urmă, au fost multe momente în care chiar m-am pus în pericol.”

Povestea de mai sus este mai complexă și, din păcate, cât se poate de comună, atât pentru femei cât și pentru bărbați. Am auzit-o de multe ori în diverse forme. Esența, însă, este aceeași de fiecare dată. Oameni care ajung să se țină la mare distanță de nevoile lor. Părinții, cu cele mai bune intenții, din multă grijă și dorință de a le fi bine copiilor, uneori găsesc dificil să aibă răbdare cu etapele prin care trec copiii. Își doresc atât de mult să nu le fie cumva greu copiilor încât le impun lecțiile pe care le-au învățat ei, fără să le dea lor șansa să învețe. „Nu vreau să sufere. Eu am suferit foarte mult, am trecut prin multe situații grele și vreau să îl/o țin departe de astfel de greutăți. Oamenii pot fi răi, trebuie să îl/o pregătesc să fie puternic/ă pentru ce urmează”. Cu intenția de a-l ține pe copil departe de greutăți și din dificultatea de a sta cu propriul disconfort când copilul trece prin momente dificile emoțional, părintele, fără să vrea, ajunge să îl țină pe copil departe de propriile nevoi, de fapt.

Când copilul nu are experiențe în care să își exprime nevoile și să fie ascultat, să se simtă în siguranță atunci când se deschide, învață să nu se arate celorlalți, pentru că poate fi periculos sau oricum este degeaba. Totuși, cu toții avem nevoie de relațiile cu ceilalți. Copilul care a trecut prin aceste experiențe și, din cauza filtrului prin care a văzut lucrurile, a ajuns să nu își exprime nevoile, gusturile, cel mai probabil face asta și ca adult. Crede că așa poate păstra relațiile și așa va fi acceptat și iubit de ceilalți. Însă, aceasta este calea sigură prin care ceilalți nu îl cunosc și ajunge să fie frustrant și inconfortabil și pentru ei. De asemenea, este calea sigură prin care el/ea nu se cunoaște, de fapt, pe sine și își menține frustrarea. Continuă să adune furie și dezgust cu fiecare moment în care nu spune ce își dorește. Într-un final, când se umple suficient sertarul secret, răbufnește într-un mod care pentru ceilalți poate părea exagerat și, raportat la cât a exprimat, este chiar exagerat.

În articolele următoare, vom vorbi despre mecanismele și manifestările subjugării: comportamentul pasiv-agresiv, rebeliunea, procrastinarea, inhibarea furiei și efectele ei, răbufnirile, pedepsirea celorlalți, neasumarea propriilor nevoi, cum să ajungeți la nevoile sănătoase și cum să le exprimați asumat.

Vezi mai jos articolele din aceeași serie: