Carte bună în vremuri de criză
Sperăm că rezistați cu bine acestor schimbări din ultimele săptămâni. Să rămânem cu speranță și să ne fim alături!
Preocupați la rândul nostru de contextul incert și îngrijorător în care ne aflăm, echipa Mind Education și Școala pentru Cuplu vă pregătește o serie de resurse valoroase, congruente cu misiunea noastră, și anume atenția pentru relații de încredere, pentru sănătatea mentală și emoțională.
Așadar, iată mai jos o listă cu cărți bune de citit în această perioadă. Să trecem cu bine și să profităm de acest timp pentru a redefini cine suntem:
Învinge grijile – 7 pași pentru a împiedica îngrijorarea să-ți pună piedici, este cartea autorului, Robert L. Leahy, unul dintre terapeuții de la care am învățat atât de multe, autor a numeroase texte extrem de utile, cum este Învinge depresia înainte să te învingă ea.
Cartea tradusă acum și la noi este o recomandare pentru fiecare dintre noi, mai ales din cauza incertitudinilor și amenințărilor care apar, unele reale, altele doar percepute. Înțelegerea și modul în care relaționăm cu îngrijorările este o abilitate de care avem mare nevoie, altfel trăim într-un permanent stres, tensiune și anticipare a unor consecințe negative, catastrofale a evenimentelor.
Atomic Habits. O cale ușoară și eficientă de a-ți forma obiceiuri bune și a scăpa de cele proaste, a autorului James Clear, este o carte extrem de utilă, mai ales când îți dorești să faci schimbări în viața ta, cum ar fi să scazi în greutate, să introduci o nouă practică în viața ta sau să înveți ceva nou. O carte care vine cu multe completări valoroase la textul Puterea obișnuinței, de Charles Duhigg. Vi le recomand oricum pe amândouă pentru o mai bună înțelegere a mecanismelor din spatele propriilor reacții, obișnuințe și comportamente și, mai ales, a modului în care putem avea rezultate într-un proces de schimbare. Ceea ce mi-a plăcut în mod special a fost că autorul vorbește despre identitate ca punct cheie într-un proces de schimbare și despre rolul și forța propriilor noastre convingeri în clădirea și definirea a cine suntem noi și a ceea ce facem noi. Pentru că suntem ceea ce facem în mod repetat. Și, sigur, atunci întrebarea este, cine vrem să devenim?
Deep work – concentrarea ca superputere într-o lume a perturbărilor este o carte de tip self-help, scrisă de Cal Newport, care își propune să ajute oamenii în a obține prosperitate și succes, într-o lume cu expunere constantă la distractori. Deep Work vine într-un moment în care mulți dintre noi suntem într-un cerc vicios și delirant de „comunicare” pe rețelele de socializare, schimb neobosit de emailuri și suntem expuși la mult prea mulți factori perturbatori, la care mintea nu le poate face față. Inabilitatea de a sta concentrați predispune la efecte nefavorabile, cum ar fi scăderea productivității muncii și a creativității. În plan personal predispune la scăderea calității vieții.
Iubiri pentru lucruri imperfecte. Cum să te accepți într-o lume care caută perfecțiunea, scrisă de călugărul budist Haemin Sunim, este alcătuită din gânduri și reflecții despre grija de sine, familie și relații de cuplu, empatie, curaj, vindecare și acceptare. Cuvinte mari, traduse însă în idei atât de simple și de bun simț, recomandări practice pentru a avea o viață armonioasă. Am regăsit aici concluziile unor studii de cercetare despre familie, parenting, relații de prietenie sau grija față de sine – și totuși care provin din înțelepciunea și experiența vieții simple a unui călugăr.
Cum să nu-ți pierzi mințile, de terapeuta Philippa Perry, oferă practici extrem de utile mai ales pentru cei care încă nu au obișnuința de a reflecta și a fi introspectivi. Ce înseamnă Cum să nu-ți pierzi mințile după autoare? Să te auto-observi, și aici intervine jurnalul și reflecțiile personale, să știi cum să-ți clădești relații sănătoase, să-ți înțelegi stresul „bun”, să-ți dezvolți reziliența și să știi să ieși din zona de confort ca să evoluezi, și să-ți înțelegi povestea și cum ea îți influențează ea modul în care în care îți definești identitatea. „Schimbarea, spune autoarea, se produce când devenim conștienți de ceea ce suntem, nu când încercăm să devenim ceea ce nu suntem.” Cartea apărută la colecția The School of Life este un bun instrument în acest proces de a deveni mai conștienți de cine suntem, înțelegem cum orice relație de impact, deschisă, poate să ne schimbe structura creierului în orice moment al vieții.
Legături pierdute, cauze reale ale depresiei și soluții surprinzătoare a autorului Johann Hari, subliniază ideea că depresia nu este doar un dezechilibru chimic al creierului, care trebuie tratat cu medicamente, ci este o problemă a întregii vieți. Cartea te inspiră prin poveștile, studiile la care autorul face referiri constante, însă și prin prescripțiile practice descoperite ascultând poveștile multor oameni din comunități și contexte diferite de viață care au depășit depresia. Cred că atât depresia cât și anxietatea sunt provocări ale fiecăruia dintre noi, pentru că marea noastră majoritate am trecut printr-un episod depresiv sau anxios sau avem prieteni și colegi care trăiesc această suferință psihică. Din fericire, există remedii, iar singurătatea, care acum este o mare problemă, poate fi remediată printr-un efort conștient al fiecăruia dintre noi de a ne re-conecta cu noi, oamenii din viața noastră, cu comunitatea în care trăim și munca noastră să fie cu sens.
Iubește și fii iubit(ă). (Aproape) totul despre relația de cuplu a ajuns deja la mii de cititori. Am scris dorind să explic că viața în doi – oricât de nebănuite ar fi căile ei – are un alfabet. Trebuie să urmeze o igienă elementară. Să aibă repere și limite sănătoase. Există etape, fiecare cu farmecul și miza ei. Ca o relaţie de cuplu să funcționeze, alfabetul ei trebuie învățat. Copiii voştri încă nu știu, poate, să scrie şi să citească, sau nu au capacitatea să înțeleagă încă, dar, inevitabil, modelul vostru de viață de cuplu, de iubire le va rămâne întipărit în minte şi în suflet pentru tot restul vieții. Aşadar aveți grijă ce lăsați în urmă…